Skip to content

eu NU

25 Nov 2009

Fotografia asta reprezintă dosul buletinului meu care va trebui schimbat în ianuarie. Nu pentru că n-ar mai fi loc de ştampile, ci pentru că face 10 ani.

Sunt, deci, un cetăţean care-nţelege să-şi exercite drepturile constituţionale (sună foarte gomos, ştiu). Nu de dragul clasei noastre politice, cât pentru că simt asta ca pe o datorie faţă de cei care-au murit la Revoluţie şi-n 13-15 iunie 90. Jertfa lor a fost – aşa înţeleg eu lucrurile – pentru ca noi să avem puterea de a alege, puterea de a spune Aşa NU!
Acum câtăva vreme mi s-a cerut să spun DA, şi am spus. Acum o să spun NU.

La turul doi al alegerilor din 2000 nu am avut de unde alege şi mi-am anulat singură votul. Am ornat buletinul de vot cu un chenar de ştampile în afara patratelor celor doi candidaţi – cred că mi s-ar fi făcut rău fizic dacă puneam ştampila pe vreunul, chiar şi din greşeală. Dar nici n-am lăsat să fie buletinul meu folosit de alţii, ştampilat în viteză şi băgat pe vreo listă.

Eu NU pot să pun ştampila pe roşu, doar dacă mi-o lua vreodată Dumnezeu minţile. Nu contează ce spoială de comunism cu faţă umană şi spray Farmec cu miros de Europă îşi dau, roşii vor fi roşii.

Poza asta e făcută în intersecţia de la lic. Iulia Haşdeu.
Când am zărit billboard-ul de jos prima dată, eram în fugă. Văzusem feţele şi m-am gândit că e anti-reclamă. (E prima campanie în care văd produse anti-reclama: print-uri imense cu Unde-i flota scris cu alb pe fond negru). Încă mă mai gândesc c-ar fi făcut de alţii. Nu ştiu ce PR de campanie poate să ceară unei agenţii să pună seria asta de personalităţi pătate – poate doar aparţinând unui partid de opoziţie. Nici într-o mie de ani nu ar pune I. mâna aşa prietenesc pe umărul celui din mijloc. E foarte bună ideea pentru a demonstra, dacă uitase cineva, cam cine-s cei din spatele acestui partid. Mă uit la feţele din afişul ăsta şi m-apucă groaza, cum au ajuns acolo sus, cum de sunt tot în cărţi, ce-i cangrena asta? Eu nu pot vota aceste nume.

Şi NU mai pot vota nici continuarea a ceea ce avem acum, haosul şi neruşinarea, minciuna şi pupincurismul, curvăsăreala şi lipsa de implicare.

Mi-e silă. Şi cu toate astea mi se cere o opţiune. Singura opţiune va fi tot anularea votului. Mă simt în acelaşi punct mort.

Advertisements
5 Comments leave one →
  1. 26 Nov 2009 8:52 am

    Same here. :(

  2. literaamare permalink
    26 Nov 2009 12:35 pm

    Dn pricina pozei tale o să merg totuşi să votez cu Băsescu. Reclama sufletul comerţului.

    Ei, nu numai din pricina pozei, pe mine Crin m-a dezamăgit fundamental.

  3. catz permalink
    27 Nov 2009 11:29 am

    NU. paradoxal, deci, votam impotriva constiintei ca sa ne usuram constiinta? pentru ca in afara de ea, constiinta, nu stiu daca se mai sinchiseste careva in pix de (ne)votul asta al nostru, april..

  4. april permalink
    27 Nov 2009 12:51 pm

    eu si amicul meu Don Quixote, Catz.

    sunt vegetariana de 10 ani, si stii de ce? pentru ca nu vreau sa omor animale. nu le omoram eu, fireste, stiu. altii le omoara, ca sa mi le puna mie in farfurie (sau ca imbracaminte). refuzul meu de a consuma asa ceva poate face sa moara un porc mai putin pe an. habar n-am.

    ma sinchisesc eu pina una alta. si mie-mi ajunge.
    revenind, nu votez impotriva constiintei. votez exact in spiritul ei.

  5. mack permalink
    2 Dec 2009 1:51 pm

    de-aia tot plîng după votul blanc, de-o vreme bună încoace.
    ştiu prea bine ce zice catz, acum cîteva zile discutam cu colegii despre alegeri şi am primit replica: “şi-apoi, tu chiar crezi că de fapt votăm?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: