Skip to content

anii ’50

14 Jul 2009

Uite ce prostii de melodii învăţam noi prin anii ’50, la şcoală, îmi zice mama mai adineauri.
Îmi cântă următoarele versuri cu un ritm sacadat de anti-melodie, ceva între sârbă săltăreaţă şi pentatonic chinezesc.

În gospodăria mare
A venit şi moş Mardale
Cu Frusina, baba lui
Şi i-a spus chiaburului:
Geaba-ai vrut să ne-amăgeşti
Cu minciuni şi cu poveşti
Cât om fi ş-om mai trăi
Viaţă nouă vom clădi.

Hai să facem
O gospodărie
Colectivă
Şi la noi în sat
Viaţa să ne
Fie fericită
Traiul să spo-
rească ne-ncetat.

A-mbătrânit şi ea, îşi aduce aminte melodii din şcoală şi liceu. Mai are una din care ştie doar câteva versuri, o melodie voioasă, de copii – alte câteva ştiindu-le tatăl unei prietene, şi-uite-aşa refacem toată melodia. Măcar aia are ritm.Tot de-atunci mai cântă şi o odă închinată cartofului. Era rar, se găsea greu, pe cartelă, făcea să-i fie compusă o odă-n patru versuri:

Oooo, caartofule dee-liciu-liciu-liciu-liciu
Iiideal pionie-resc-resc-resc
Toooti cei care te guu-stară-stară-stară-stară
Deee-a pururi te slăă-vesc-vesc-vesc

Tanti Ştefania avea o bucată de pământ, o primise de la facultate, prin Floreasca. Pe-atunci nu se ridicaseră încă blocurile din Floreasca. Nu cultiva acolo mai nimic, era mai degrabă prilej să iasă la iarbă verde. Acolo se ducea mai des Maia (bunica mamei), că era rost de lucrat pământul şi asta făcuse toată viaţa. Maia se-mprietenise acolo cu o doamnă, şi ne povestea despre ea. Era o doamnă citită, avea o ţinută dreaptă şi era mereu curată de parcă nu mergea prin câmp. Fusese cineva, cu siguranţă, dar acum plimba patru capre şi trăia de pe urma lor. (Mama îşi aduce aminte că ar fi chemat-o Herghelegiu pe doamna respectivă.)

Tanti Ştefania, profesoară de lb. română – şi mai târziu autoare de cărţi de gramatică – a participat activ la alfabetizarea din anii ’50. Erau grămezi de culturnici, secretari de partid, venetici sau români, care n-aveau şcoală dar aveau funcţie. Prin urmare, îşi luau diploma de şapte clase / zece clase / bacalaureat într-o vară, dând examene din urmă în funcţie de cât îi ducea capul şi de funcţia politică avută, în unele cazuri (re)învăţând să scrie, neavând habar de literatură, matematică, ştiinţe, dar ştiind foarte bine să folosească puterea, dosarul ‘curat’ şi limba de lemn a politicii.

Mai ţin minte un singur moment povestit de tanti Ştefania, pe când asista la un examen de bacalaureat – vă imaginaţi că cei ajunşi aşa departe erau cât de cât mai destupaţi la creier, aveau un IQ ce depăşea genunchiul broaştei, făcuseră faţă încheierii cu brio a celorlalte niveluri cerute de învăţământul politic.

Materia: fizică – văleu!!! Examen scris cu subiectul: Principiul lui Arhimede aplicat la gaze – dublu văleu!!!!! Lucrarea primită la sfârşitul celor 2 ore de aşteptare trata subiectul Principele Arhimede a plecat la gaze, pentru că puterea populară instituită prin voinţa oamenilor muncii a eliminat diferenţele de clasă, astfel încât acum nu mai merge nimeni cu butelia, nu mai există servitori, puterea este a poporului iar tovarăşul principe trebuie să se ducă singur, etc etc etc…

Tata povestea cum la Aiud, pe când lucra la forjă, la un moment dat unul din gardieni se uita la ei şi nota ceva într-un carnet. Deţinuţii – speriaţi. Ce naiba notează ăla, ce facem noi de ne scrie ăla?? Se află unu’ în treabă şi trece pe lângă gardianul concentrat deasupra caietului lui cu notiţe, trage cu ochiul … se-ntoarce şi le spune celorlalţi Fraţilor, staţi liniştiţi, nu ne scrie pe noi. A umplut foaia de cifra 7, acum o învaţă.

Ar trebui să povestesc şi de rusoaicele ‘albe’ cu care se împrietenise bunica, şi de surorile Noica ducându-şi zilele în domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş.
Cu altă ocazie.
Dar lucrurile astea nu trebuie uitate.

Advertisements
11 Comments leave one →
  1. Isa permalink
    14 Jul 2009 10:24 pm

    Asa e. Si pentru asta s-au inventat povestasii. Abia astept sa citesc.

  2. 14 Jul 2009 10:50 pm

    doar asa cate o poza.. cate un citat eschimos
    asa mai merge! mi-era dor de scris si poveste. bine-ai revenit la scris (sper) :)

  3. 15 Jul 2009 7:21 am

    Dacă povesteşte de surorile Noica la Argeş, eu povestesc de toată lumea Noica la Turnu.

    Ce zici, te bagi?

  4. 15 Jul 2009 11:49 am

    Nu s-a schimbat mare lucru din ’50 si pana astazi… fara scoala, dar cu functie se prea poate si acum.

    Povestile-s asa faine…

  5. 15 Jul 2009 12:04 pm

    ah, fantastic, si mama il canta mereu pe ala cu “hai sa facem o gospodarie”!!! dar nu stie decat refrenul, si a ramas la noi asa, in sens de gluma, nimeni nu stie restul versurilor si eu credeam ca e inventat de ea. :))

    ai dreptate, si eu ma gandesc uneori cum anumite lucruri se uita, am avut nevoie recent de datele de nastere ale bunicilor si doar cu greu si-au adus ai mei aminte cand s-au nascut bunici morti de 20 de ani…..mi s-a ridicat parul pe ceafa de neputinta, ca uite asa trec toate si uitam de ele…

  6. april permalink
    15 Jul 2009 1:33 pm

    Hugs, fetele, si multumesc pentru comentarii.
    Eu zic sa-ncepi tu, Zazo, cu povestea, pentru ca la mine e finalul. Personajele principale sunt aceleasi.

    Departeo, ei bine, nu e inventat de doamna mama ta. Cam asa m-am simtit si eu cind am ‘unit’ fragmentul cintat de mama (‘salta ciorba-n polonic, taram taram’) cu cel de la tatal prietenei (‘da-n tabara printre copiii e siii mai siiii, e siiii mai siiiii’).

  7. 15 Jul 2009 2:51 pm

    eh, acum o sa imi spui ca nici ala cu “ceata lui Pitzigoi” nu e inventat de mama!!! :) nu il stiu pe asta cu polonicul, se pare ca l-a ratat.

  8. 22 Jul 2009 2:21 am

    e super tare oda cartofului. tinand cont ca eu is la o vesnica dieta -deci nu prea am voie cu cartoful in stomac- cred ca incep si eu sa o fredonez prin casa. merci.

  9. vera permalink
    22 Jul 2009 6:25 pm

    Cintecul comunist cu cartoful despre care stiu eu este traducerea unui cintec rusesc pentru copii, si, dupa ritm, ar putea fi acelasi cu cel al mamei tale:

    O, cartofule de aur, aur, aur,aur
    Noi pe tine te iubim, bim, bim,
    Cind la soare ca [pisoii, soii, soii, soii
    Toata ziua ne prajim, jim, jim.]

    Primele 2 1/2 versuri sint sigure. Restul s-ar putea sa fie un embelishment inventat in lieu of, din motive de uitare. Stiu si melodia, care nu e urita. Dar, in adevar, o Oda Cartofului…, ma-ntzelegi! Saracie crunta. Si umor involuntar.

  10. aprilseas permalink*
    22 Jul 2009 8:33 pm

    suna foarte a strofa doi.
    ritmul e in jos la primul vers, (fiecare silaba e nota urmatoare in ordine descrescatoare), la al doilea vers creste cu fiecare silaba din cele repetate, la al treilea e o nota de sus, una de jos, si al patrulea e ca al doilea. si da, cred ca nu au ce cauta pisoii in original.
    am mai notat o melodie dedicata tovarasului Lenin cel care iubea copiii, care ne-ar fi luat pe genunchi si ne-ar fi intrebat asa, si noi am fi raspuns asa.
    o mai intreb, o sa le notez.

  11. Suzana permalink
    18 Feb 2015 8:20 pm

    Sa cantam acum prieteni ieteni ieteni
    Tabara unde-am trait it it
    Si la soare ca pisoii soii soii
    In ce chip ne-am incalzit zit zit

    Ale noastre mici stomacuri macuri macuri
    Vesnic nesatule-au fost fost fost
    Iara timpul pan-la masa masa masa
    Era lung ca-n zi de post post post

    O cartofule de aur aur aur
    Noi pe tine te iubim bim bim
    [Toți care-am mâncat din tine tine tine
    De-a pururi te slăvim vim vim]

    O cartofule deliciu liciu liciu
    Ideal pionieresc resc resc
    Toți care-au mâncat din tine tine tine
    De-a pururi te slăvesc vesc vesc

    Cam asta e varianta pe care si-o aminteste mama, care susține ca nu era cântecel rusesc ci neaoș. ..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: