galben

Mi se pare mie sau dimineţile deja au început să capete lumină galbenă şi grea de început de toamnă?

Îmi e dor de tata. Aş avea atâtea lucruri să-i spun, să-l întreb. Au rămas atâtea poveşti neterminate, atâtea lucruri neaflate. Într-un număr din Formula AS au scris despre închisoarea de la Aiud – mă gândeam dacă aş avea curajul să trec pe-acolo în vara asta. Nu, încă nu pot. Când vorbesc despre el la trecut încerc să mă gândesc că vorbesc despre altcineva.
Hotărârea de a nu pleca de lângă el atunci când aş fi avut de ce s-o fac a fost, în ciuda aparenţelor, una din cele mai bune hotărâri pe care le-am luat în viaţa asta. Nici măcar nu ştiu când am luat-o, dar ştiu că n-aş fi putut face altfel, e ca şi cum ar fi fost în mine de la bun început. Şi sunt mulţumită.
Una din ultimele lucruri pe care mi le-a spus tata a fost ce om bun eşti tu. Ascultam Grieg şi îi mişcam mâinile ca şi cum ar dirija – obişnuia asta. Mici bucurii.