Skip to content

răspundem ascultătorilor

25 Jun 2009

leapşa de la Mack.

1) ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă?
Steinbeck în română sau engleză. Prima dată am citit Păşunile Raiului pe când aveam ‘rubjeolă’ (nu ştiu nici acum dacă era rubeolă sau rujeolă..) într-a zecea. Acum am numărat vreo 9 titluri.
2) din ce carte ai mai multe exemplare?
Nu am dubluri. De obicei le dau.
Ah, ba am o triblură. o carte pe care-am comandat-o prin poştă, trei exemplare pentru trei fete cucuiete. Nu am desfăcut coletul încă, deşi comanda a venit după anul nou.
3) de ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
Not my type.
4) ce carte ai citit cel mai des?
Mic Dicţionar Enciclopedic, ediţia 1977.
Era o vreme când mă jucam cu tata aşa: eu deschideam dicţionarul şi spuneam un cuvânt (ţară, nume, obiect, orice, depinde unde îl deschideam). Tata răspundea, şi dacă ştia cuvântul lua el dicţionarul şi mă-ntreba. Cam aşa mă jucam eu pe la 12-14 ani, şi după. Pe vremea aia nu era wiki.
Ca beletristică, inegalabila Trei într-o barcă – este cartea-aspirină pentru mine, oricând îmi e rău sau mă vreau în altă parte decât sunt, Trei într-o barcă e perfectă.
5) care era cartea ta preferată la 10 ani?
Din poveştile Asiei. It figures.
6) / 7) care a fost cea mai proastă / bună carte citită anul trecut?
nu am citit nimic cap coadă. m-am apucat de câteva, totuşi, şi …
8) dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
O carte spirituală.
9) cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
întreabă-mă de ce ar trebui să-l câştige.
10) ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranizată?
eh, filme…
11) descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar
Eu visez îndeajuns de des că îmi citesc propria carte. Culmea e că-mi place ce citesc, sunt pagini întregi pe care le devorez, au acţiune, dialog, fluenţă, suspans, sunt al naibii de bine scrise şi ştiu precis – în somn – că sunt scrise de mine. Ceea ce scriu in real life nu seamănă deloc cu ceea ce citesc în vis, lectura din vis e mai policier.
12) care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Metode şi tehnici de producţie în agricultura ecologică – editată de asociaţia Bioterra. Am învăţat o grămadă din cartea aia despre creşterea plantelor.
13) care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
仮面の告白 – în facultate. (nu ştiu prea bine cum funcţionează mintea mea, dar acum oricât mă chinuiam, nu reuşeam să-mi aduc aminte cum îl cheamă pe autor, dar ştiam precis că a murit pe 25 noiembrie, şi l-am căutat pe wiki după dată. Yukio Mishima. Confessions of a mask. Halal.)
14) preferi autorii francezi sau ruşi?
după cum tocmai am spus, japonezi.
15) shakespeare, milton, sau chaucer?
Tare-aş vrea să ştiu care sunt deosebirile dintre cei trei, în înţelesul persoanei care-a pus întrebarea.
TS Eliot.
16) ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
A fi deranjată mă deranjează cel mai mult.
17) care e romanul tău favorit?
O sută de ani de singurătate, până la un punct când devine prea-cu-tot-dinadinsul. Orice Rushdie, de nu s-ar agăţa de mine şi mi-ar umple simţurile în aşa fel încât să nu mai pot citi nimic după el mult timp. Trei într-o barcă sau De veghe în lanul de secară, totuşi.
(Balanţa din ascendentul meu trecu un pic prin cadru.)
18) joci ceva?
poker
19) povestiri scurte, schiţe?
oh, da. mai ales alea with a twist, înspre SF, de fapt un F modern/postmodern.
20) non-ficţiune?
National Geographic?
21) scriitorul favorit?
Borges? Marques? Tanizaki? Rushdie? Beat-nik-ii? dunno.
22) ce scriitor crezi că este supraevaluat?
P4vel C0ruţ
23) ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Micul Dicţionar Enciclopedic, ediţia 1977, cu coperţile zburate şi marginile tocate. Neapărat acel exemplar, nu altul.
Şi atlasul de nori de la bunicu’. Prinde bine să ştii când vine ploaia.
24) şi… acum ce citeşti?
literele astea cum se aştern pe ecran.

Advertisements
One Comment leave one →
  1. literaamare permalink
    25 Jun 2009 11:33 pm

    1. Ce inseamnă “cartea cea mai puţin cultă” ?

    2. Metode şi tehnici de producţie în agricultura ecologică – te- a învăţat o grămadă despre creşterea plantelor. Deci despre culturi. Deci e o carte cultă.

    3. Vezi 1.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: