Skip to content

parfum

4 Feb 2009

Clopoţelul uşii.

– Bună ziua.

– Bună ziua. Ceai, cafea, un sanviş?

– Un sanviş şi o cafea. Se fumează?

– Se fumează, desigur.

– ‘Desigur’. Pot să stau aici?

– Stai unde vrei, omule.

– O să mă uit la tine, să ştii.

– Şi ce dacă.

Fata se-nvîrtea în dosul tejghelei. Ştia ce are de făcut, filtrul de cafea acolo, pâinea feliată dincolo.

Omul se uita la ea. Era o tipă destul de mişto. Din spate avea talie lungă, şolduri frumoase.

Sfârâitul apei fierte. Păcănitul ţigării lovite de tejghea. Bricheta.

Câte tipe d-astea n-avusese el la viaţa lui.

Îşi privi mâinile. Uscate, mari, osoase, cu degete groase şi unghii late. Mâini bătrâne. Cum ar sta mâinile astea în jurul mijlocului ei? He he.

Cling.

– Uite cafeaua. Senvişul, cu ce?

Cu tine.

– Cu … ton.

Ce zâmbet, în colţul gurii…

– Mă uit, ţi-am spus.

– Ştiu.

O pată pe metalul de la tejghea. Se-apucă să o râcâie cu unghia.

 

Barul era aproape gol. Într-un colţ mai era un tip, citind ziarul şi sorbind din cafea.

Cling.

– De când lucrezi aici?

– De trei ani.

– Şi-ţi place?

– Nu cine ştie ce. E cam gol ziua. Nu fac ture de noapte.

– Aha.

Ochii i se opriră pe pieptul fetei. Mărişor. Miştocuţ. Păcat că-i cam urâţică.

– Dar te cam uiţi.

– Ce să fac şi eu. Mă uit. Dacă tot n-am ce mânca. Tonul ăla.. acuma-l prinzi?

Făcu un gest înspre omul de la capătul barului.

– Şi… el?

– Client, şopti ea foarte încet şi foarte apăsat.

Client… clientul ei? Peştele? Hmm… nu, nu pare.

– Cât?

– Asta, zece. Ailaltă, depinde.

Scrâşni din dinţi. Pfui, ce femeiuşcă, ce voce. Chestiile astea prea directe nu i-au plăcut niciodată.

– Ai fost vreodată plecată în vacanţă undeva departe? Ai văzut marea?

Cu coatele pe tejghea şi sânii sprijiniţi de metalul rece:

– Nu, n-am fost. Nu ştiu ce-i aia. Dar nu mă gândeam că vrei să stăm de vorbă.

Trecuse prin prea multe la viaţa lui – nu-l mai impresionau oferte aşa, pe faţă.

– Sunt prea bătrân pentru jocuri d-astea, fata mea.

– Bătrân dar bun. Merge o tură.

– Ştii ce vreau de la tine?  – ziarul se-nchise – … O cafea mai tare.

Şi apoi, cu voce şoptită:

– … Şi să-mi dai sutienul tău.

Ea deja plecase spre filtrul de cafea. Iar vocea lui, aşa şoptită, nu părea să fi ajuns până la ea.

Când se-ntoarse cu cafeaua, pe şerveţel era scris aşteaptămă să ies din tură.

 

Se-nserase. Era praf, era cald.

Stătea în maşina lui veche, în parcare. Privea spre bar. Într-adevăr, nu avea prea mulţi clienţi. Din când în când îi zărea silueta trecând pe sub becul portocaliu de la bar.

Deja îi părea rău că îi ceruse sutienul, că acceptase să o aştepte. Se simţea penibil. Iar ăla, omul cu ziarul, nu ieşise din pub încă.

La un moment dat fata iese alergând din bar, cu o pungă de hârtie în mână. Deschide uşa, îi trânteşte punga în poală şi fuge înapoi.

 

Dinăuntrul pungii răzbătea parfumul pe care-l aşteptase…. Îl dorea, îl ştia, unul din cele mai fantastice mirosuri din viaţa lui: acela de sutien îmbrăcat de dimineaţă. Miros cald de piele şi de parfum – oricât de ieftin ar fi, la sfârşitul zilei miroase bine – miros amestecat de femeie, de tutun, de cafea, de odicolon, de viaţă.

Întotdeauna făcea asta: stătea cu nasul în cupele sutienului proaspăt dezbrăcat. Şi avusese câteva zeci de ocazii. Femei de toate felurile, parfumate, spălate, obosite, iubite sau nu, mirosul ăla avea o notă comună, o adâncime, un gust. Avea corp, avea linişte, avea tot.

Strânse punga la gură, avea să-l deguste la marginea oraşului.

 

Oraşul lucea auriu undeva la orizont.

Maşina era trasă de la drum.

Omul zăcea întins pe pământul uscat şi crăpat, cu ultimul cadou pe faţă.

 

Rouă.

 

6 x melodia asta.

Advertisements
15 Comments leave one →
  1. 4 Feb 2009 9:31 am

    ce mistoooo! luvia

  2. 4 Feb 2009 9:35 am

    Ce-i asta? M-ai ametit.

  3. aprilseas permalink*
    4 Feb 2009 10:15 am

    pai asta e o scriitura. asa-mi vine mie citeodata, cind ascult o muzichie care-mi zice mie chestii, m-apuca scrisul. am mai comis scriituri p-aici pe tema de muzica. asta e una din ele.
    va mira? asta e. asa s-a scris, singura. ;)

  4. 4 Feb 2009 10:28 am

    Mai, mai, mai, vasazica, muzica iti spune chestii! Da bine le mai spune! Doar ca, rarut.

  5. 4 Feb 2009 7:13 pm

    s-a scris al naibii de bine!

    poate aduni scriiturile astea odata… in viata asta ;) si le pui laolalta intre doua coperti cu o poza de oras auriu

    frumos!

  6. 4 Feb 2009 7:33 pm

    Fetisism fabulos fin fantazat…
    Delicios.

  7. 5 Feb 2009 12:01 am

    Off topic – in speranta de audienta sporita

    Mergeti la

    http://twestival.com/

    ?

  8. 19 Feb 2009 9:20 am

    esti o frumusica, asta esti. m-ai bucurat de dimineata. acum inteleg ce e cu aurolacii aia… si lumea crede despre ei ca… a naibii lume! parfum de femeie la punga… no bine. parca si vad strazile pline, in zori, de barbati eleganti, cu cearcane sub ochii obositi, tragind din pungi, retraind amintirea, reinventind lumea, fiecare crezindu-se unic adam, detinatorul adevarului absolut, al absolutei, unice, femei. da, esti o frumusica, asta esti.

  9. 19 Feb 2009 1:24 pm

    hmmm..da, interesanta…scurta si suficient de misterioasa cat sa merite timpul acordat :)

  10. 19 Feb 2009 6:07 pm

    sarumina, aprilutzo. you made my afternoon.

  11. 21 Feb 2009 8:55 am

    recitit. placut iar. pup aprilul.

  12. aprilseas permalink*
    21 Feb 2009 3:50 pm

    hugs ya.
    si aprilu’ pupa ursii din coltsul hartsii.

  13. 26 Feb 2009 6:55 pm

    Exact, direct, minimalist. Excelent

  14. aprilseas permalink*
    26 Feb 2009 8:22 pm

    gosh, The!
    multumesc.

Trackbacks

  1. Proză pe bloguri « Colierul de perle al bunicii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: