Skip to content

post

29 Nov 2008

Azi dimineaţă am fost până la un supermarket la capătul străzii, unul care-ncepe cu C şi se termină cu ORA.
Lume multă de ziceai că se dă ceva gratis. Imagine cu care ne-am obişnuit, românul nu face economie la mâncare. Stă la cozi la cântărit produse, multe, pungi, punguliţe, cel puţin 5 produse de persoană. Şi poate-au uitat ceva şi mai revin, pentru un bax de banane sau o chită de ridichii.
Grămadă organizată la carne, vitrine lungi care se umplu încontinuu pe o parte, şi se golesc cu aceeaşi viteză pe ailaltă. Sunt curioasă cam câte kg. de carne vinde într-o zi un supermarket, şi dacă se simte, la nivelul consumului, faptul că e post.

Nu cred.
Azi am văzut o pereche, nene şi tanti in their 50’s, cu căruţul plin, plin de tăviţe cu carne, câte două-trei din fiecare. Nu luau pentru a revinde la un magazin de cartier, c-ar fi fost mai multe dintr-o gamă. Nu. Luau pentru ei, consum familiar, jumătate de căruţ de tăviţe şi pachete înţiplate. Carne şi subproduse.

Şi de bine ce priveam pierită spre abatorul din căruţul lor, o aud pe doamna glăsuind:
– Eu mă duc la peşte, că mâine e dezlegare, se mănâncă peşte.

Şi-mi venea s-o întreb Dezlegare la mici când e? Şi la metrul de antricoate? Şi la tăviţele de copănele şi ciocănele?
Unde-l mai bagi şi pe ăla? Cum ai analizele? Cum arată un mic dejun al tău? Cum dormi?

Dar am tăcut.

Mâncăm peşte că se mănâncă. Într-un fel, păstrând proporţiile, e la modă. Ne-mbrăcăm în mov că e trendy şi mâncăm peşte în duminicile din decembrie că e dezlegare. Nu ne abţinem de la nimic înainte, dar facem, nu-i aşa, ce se face. Facem şi ceea ce nu se face, că deh, altfel murim de foame. Bifăm ce ne e permis, dar nici nu ne trece prin cap să ne abţinem de la ceea ce nu ne e recomandat. Umplerea maţului ca scop al vieţii.

Advertisements
11 Comments leave one →
  1. 30 Nov 2008 8:37 am

    ehi.

  2. 30 Nov 2008 10:54 am

    Pe vremuri era dezlegare la peste de Intrarea in biserica a Maicii Domnului, de Sf Andrei si de Sf Nicolae. Dar deh, s-a dat si patriarhia dupa clientela

  3. 30 Nov 2008 10:55 am

    Astea pe deasupra. Ca popa al nostru zice aproape in bascalie: e deslegare pentru cine posteste, pentru cine nu… si da a lehamite din mina.

  4. 30 Nov 2008 3:28 pm

    Nu mai apuc sa scriu despre toate uimirile mele din supermarcheturi, dar m-ai uns la inima cu aceasta descriere. Tocmai discutam subiectul cu sotul meu.

  5. Permafrost permalink
    30 Nov 2008 6:11 pm

    inseamna ca asta e un post bun, bine platit! hehe

  6. 30 Nov 2008 8:59 pm

    deji am vasut si eu the same zilele astea, ma gandeam cine dracu face gratar si unde de 1 dec si de unde atatea tone de carne tocata cumparata de nu’mi ramane mie de musaka mooor! ma simt vinovata cand iau o tavitza de cotlete, fir’ar, dar pe nenii si tantii aia cu carutzu plin de caaaaarne! tot nu ii inteleg :/

  7. 30 Nov 2008 10:11 pm

    cu riscul de-a parea rautacioasa si/sau prost crescuta, acumularea de colesterol tine si ea de selectia naturala…

  8. 1 Dec 2008 1:34 pm

    :( eu nu tin post.
    dar nu cumpar o mie de tavite de carne. poate cumparau pentru sarmalele de 1 decembrie :P sau poate e o familie numeroasa sau poate ajutau azilul de la colt…

    mai bine ii intrebai

  9. 1 Dec 2008 9:38 pm

    am tot auzit vorbindu-se de subiectul asta. ca romanul cumpara carne cu nemiluita, ca se cumpara in nestire, ca romanul are bani, ca deh, se cumpara mancare muuuulta. cu toate astea, nu avem problemele de obezitate ale altor state, cu toate astea salariul mediu pe economie inca este mic, cu toate astea nimeni nu se gandeste cati oameni traiesc impreuna intr-un apartament pentru simplul motiv ca nu isi permit sa locuiasca separat. si inca ceva. romanul nu merge zilnic sa cumpere mancare. merge in weekend. ca in timpul saptamanii nu are timp. unii chiar mai rar. merg cand le vine salariul.
    din ce in ce mai putina lume tine post. de ce? uneori e prea scump.
    romanului ii place sa judece. fara sa cunoasca toate detaliile.

  10. aprilseas permalink
    1 Dec 2008 10:57 pm

    gosh, cintecel… as putea incerca sa vars o lacrima la comentariul tau – asta-ti doresti?

    la fiecare rind din comentariul tau se poate scrie cite-un comentariu separat. dar n-am chef sa-ncep o polemica.

  11. 2 Dec 2008 1:47 am

    Eh, eu am sunat acasa si am intrebat cum e cu criza. Raspuns: pai in fiecare zi se mai aude de cite-o fabrica inchisa, in fiecare saptamina mii de oameni disponibilizati, preturile caselor au scazut cu 25%. Si romanii ce fac? Cum adica? Adica nu se duc sa demonstreze, sa ocupe Otopeniul, ceva, o reactie?! Pai ce te crezi in Thailanda? Romanul cumpara mincare pentru sarbatori. Am fost ieri (joi, deci in timpul saptaminii) la Mega Image, la ora unu la prinz si am stat la coada la casa un sfert de ora pe ceas.

    Iata ca romanul a) cunoaste detalii, b)observa, c)relateaza – nu neaparat judeca

    Cit priveste aia cu “nu mai tin post ca e prea scump” – nici nu stiu cum sa-ti raspund, ca daca iti raspund cu umor imi fac pacate in post, si daca iti raspund serios inseamna sa te judec, si ala iara e un pacat. Umbla cu Dumnezeu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: