Skip to content

no news is no news

4 Oct 2008

În topul căutărilor pe pagina mea se află și Brădet.
Bunicii mei, teleormăneni de fel, au locuit o vreme în Curtea de Argeș, cît a lucrat bunicul la stația meteo locală. Vreo 6-7 ani, prin anii ’50. Făceau dese drumuri la Brădet, 30 km mai amonte, pe malul Vâlsanului. O exploatare de uraniu, ținută ascunsă de puterea de-atunci, dădea un aer de munte localității care altfel se află la doar vreo 700 m altitudine. Un cătun, mai degrabă, vreo sută de case risipite pe 1km lungime, punct final al drumului spre munte, cu cîteva ulițe spre pădure și o cășărie cu mirosul specific de cașcaval afumat (de Brădet, marcă înregistrată)care te-ntîmpina de la intrare.
Pe una din ulițe își făcuse casă prin anii ’30 un frate de-al tatălui bunicului meu. Unchiul Dumitrache Chiriță* se stabilise în Brădet, dînd cîmpia Boianului pe fânețe de munte.

Singură în bucătărie, așteptînd să fiarbă orezul, cu o țigară și cafeaua transparentă de după-amiază, mi-am amintit de un drum spre Brădet. Eram în vacanța de vară dintre a șasea și a șaptea, în vara lui ’84 – mda, parte din cititorii mei aveau între 0 și 3 ani la vremea aia – când pe bunică-mea o apucă dorul de Brădet, mă ia de-o aripă, alături de 3 kg de roșii crețe și 1 kg brînză de Teleorman (adică de oaie), și .. p-aci ți-e drumul.

Fusesem acolo și-n 1980, cu părinții. Atunci tata mă-nvățase să recunosc ciupercile sălbatice, care-s comestibile și care nu, și ascultam la radio rezultatele de la Olimpiada din Moscova. Atunci trăsesem la o gazdă care-avea pat cu saltea de fîn, și – copil crescut la oraș, printre betoane – seara adormeam înspâimântată de zgomotul făcut de gâzele din salteaua mea. Fusesem pe malul Vâlsanului, mâncasem zmeură și fragi, și ciuperci de pădure coapte pe foc de lemn, cu unt și piper, băusem apa de puturos (ape sulfurate, terapeutice), căutasem mormoloci și, cu niște veri de gradul 3 și 4, ne făcusem umbrele de ploaie din frunze de brusture.

Acum, 4 ani mai târziu, abia așteptam să ajung.
Cu trenul de la București la Pitești. Apoi din spatele gării, cu rata de la Pitești la Curtea de Argeș. De-acolo, cu rata 2 de la Curte la Brădet. Bunică-mea avea 73 de ani p-atunci, dar era fîșneață cum a fost o viață întreagă, nu se dădea obosită din atâta.
Recunoșteam drumul, cu detalii. Am recunoscut și pe șoferul de la rată, era același care fusese cu patru ani înainte, îi lipsea o ureche, era înalt și solid, vesel și se oprea la fiecare drum, negreșit, în Galeș, la o casă, probabil a lui.

Și iată-ne ajunse în Brădet, la stația din dreptul casei preotesei. O recunoșteam. Pe băncuța aia am învățat eu să merg, ținându-mă de uluci, acum hăt ani. De partea cealaltă a uliței era aceeași casă cu la fel de mulți maci imenși, de cultură, un strat întreg, mov, roșu cu negru, alb, roz, simpli sau bătuți, ițindu-și capetele prin gard, aproape pe deasupra mea. Și de sus, de pe uliță, veneau alergând aceiași copii, cei doi veri foarte îndepărtați pe care mi-i aminteam, fluturînd niște bidoane și chiuind. Tot în fugă au trecut și pe lîngă mine – nu mă recunoscuseră.
Am tras la Verona, o băbuță înaltă și foarte slabă, un fel de Olive a lui Popeye, la fel de încovoiată în dreptul șalelor. Verona avea saltele fără gîngănii, și un pisic ca un urs, și la fel de mare :) . Un fel de british shorthair maron închis, și masiv.
Mai încolo pe uliță era o băbuță săracă, al cărui nume nu-l mai știu. Știu doar că avea o casă scundă, din chirpici, cu o cameră și săliță, un cîine amărît ca ea și în curte tufe-ntregi de agrișe, coacăze albe și roșii.

Îmi aduc aminte că a doua zi dimineață am fost la casa lui Unchiul Dumitrache unde am găsit niște rude îndepărtate. Îmi aduc aminte bucuria bunică-mii la reîntâlnirea cu una din rude foarte dragă inimii ei, cu care nu se văzuse de mulți ani. Și cele câteva zile petrecute în colțul ăla de rai, eu jucînd kems pe porunci cu verii mei, mâncând te miri ce fructe necoapte și bând apă de puturos, și cocoanele tratarisindu-se cît era ziua de lungă, pe băncuța de sub mărul din curte, cu pasențe, dat în cărți, cafele făcute la spirtieră și dulcețuri felurite.
Într-una din zile am fost, cu verii mei și tatăl unuia pe post de șef de expediție prin pădure, într-o poiană din care se vedeau crestele munților Făgăraș. Toți, uite-așa, ca-ntr-un fototapet, sau ca la Foto Buzești: Iezer, Păpușa, Ghițu, Colții Caprei, Nucșoara, Clăbucet, Țuica, Zănoaga, Moldoveanu. Era o fîneață necosită, înclinată numai cît să vezi ca la teatru steii ăștia de munte cu zăpadă pe ei. În stînga se băga în seamă un măr pădureț și devale se zăreau cai lăsați liberi. Cerul albastru sticlă, vârfurile golașe, și noi, picimea veselă, mâncând sanvișuri și caramele și făcând coronițe din margarete.

Să fi stat acolo cel mult o săptămână. Cel mult. 4-5 zile. Nu mai țin minte cum ne-am întors la București.
Dar țin minte imaginea munților cu zăpadă vara, cerul albastru, fîneața și liniștea zilelor în care nu se întimpla nimic rău, din copilărie.


* mama zice că îl chema Dumitrache Iliescu. Nu pricep cum vine cu numele astea de familie, cel puțin în zona Teleormanului – că alta nu cunosc. Pe tatăl bunicului meu îl chema Chiriță, iar pe frate-su Iliescu. Și erau, culmea, din aceiași părinți.
Hm. Păstrând obiceiul, și copiii acestui Chiriță (bunicul și frații lui) au nume diferite de familie. Zaza, ai vreo idee în acest sens?

Advertisements
26 Comments leave one →
  1. 4 Oct 2008 8:00 am

    Iti mai aduci aminte insignele cu Misa ? Ursuletul acela dulce , ce tinea deasupra capului cele 5 cercuri olompice ?
    Eram copil in timpul olimpiadei de la Moscova . Dar ai mei tocmai fusesera in excursie in Rusia si mi-au adus multe insigne …
    Mi-ai rascolit nostalgii amintind de acele vremuri …

  2. 4 Oct 2008 8:02 am

    ohoo, cum sa nu.
    cred ca mai am una.

  3. 4 Oct 2008 9:04 am

    Frumoasa povestire!

  4. 4 Oct 2008 9:04 am

    hehe, Micha! Am primit, vreo patru ani la rand, Micha, in limba franceza. Din ’89 pina-n ’93, sau cam asa ceva. Da’ insigna n-am avut…
    Par la volonte de Sir Brocher ;)

  5. ionut permalink
    5 Oct 2008 3:05 am

    Acum îmi explic de ce îi spuneam toţi de la bloc unuia mai gras <i>Ursuletul Mişa</i>. Credeam c�� aşa îl cheamă. Fără <i>Ursuleţul</i>, normal:)

    Excelent povestit.

  6. 5 Oct 2008 9:47 am

    Foarte ciudat, uite o să întreb.

  7. 5 Oct 2008 10:47 am

    si parte peste 20 :)

  8. Lulu permalink
    5 Oct 2008 12:07 pm

    Uof…mi-a facut mare placere sa citesc amintirilea stea ale tale!

  9. 6 Oct 2008 2:38 am

    Te rog sa intri la mine si sa vezi adresa de mail ce apare in dreptul comentariului tau .
    Vreu sa-ti trimit imaginile cu Parisul pe mail si nu stiu daca e ok adresa .
    Spun asta pt. ca la mine s-a intamplat ca in dreptul comentului meu sa apara o adresa total straina .

  10. 7 Oct 2008 1:35 am

    auzi, april, mi imi par niste patrate in locul literelor cu diacritice….pana acum era ok blogul tau, acum uite ce imi face, si e mare chin sa citesc insemnarile.

  11. 7 Oct 2008 1:35 am

    mie imi a-par vroiam sa zic…:))

  12. April permalink
    7 Oct 2008 1:38 am

    zau? nu stiu de ce… numai la blogul meu? la altele cu diacritice nu?

  13. 7 Oct 2008 2:05 am

    Habar n-am ! Eu iti spuneam ce apare la mine ; o adresa de mail total straina .
    Uite, eu imediat incerc sa trimit pe adresa ce apare in dreptul comentului tau .
    Daca nu ajung sa-mi spui, te rog si sa-mi indici o alta adresa la care sa le trimit .

  14. 7 Oct 2008 2:24 am

    Am trimis pe urmatoarea adresa;
    lebragia66@yahoo.fr
    Mi se pare "suspecta" pentru ca este .fr.
    Adresa ce apare la comenturile mele este tot yahoo.fr
    -pletea-catalin@yahoo.fr !!!! Cine masa e asta, habar n-am !:))
    Adica total aiurea ! Atat timp cat blogul meu e inscris cu dias141@hotmail.com
    Te rog doar sa-mi confirmi daca ai primit mailul meu

  15. 7 Oct 2008 2:56 am

    Numele de familie diferite apar si in familia mea si e tare ciudat, intr-adevar. Tot asa- mai multi frati si surori, fiecare cu alte nume de familie… iar ai mei sunt de pe langa Giurgiu. Nu stiu care e logica, pe mine ma amuza ideea.

  16. April permalink
    7 Oct 2008 3:31 am

    Dias, este absolut imposibil ca linga numele meu sa apara cele doua adrese de mail pe care le-ai scris. Im-po-si-bil.

    Nu am acum timp sa intru in administrarea blogului meu sa vad cu ce adresa apari tu. O sa verific asta cind o sa fiu acasa. Deocamdata nu am primit mailul de la tine.
    [Si lamureste-ma si pe mine care-i treaba cu pozele cu Parisul, ca eu n-am vorbit despre asa ceva la mine-n blog]

  17. 7 Oct 2008 4:07 am

    Păi eu ştiu o combinaţie de "naşu’ l-a declarat la primărie pe finu’ şi functionaru’ de la primărie l-a trecut pe ăla micu în acte cu numele de familie al lu’ naşu’, toată preacinstita adunare fiind extrem de fericită -citeşte beată- cu acest prilej"

    Să fi fost o epidemie de naşi şi funcţionari beţi ?!

  18. April permalink
    7 Oct 2008 4:31 am

    o fi fost, A draga, dar citi?? CITI?? fara numar!?
    in cazul bunicului meu, 6 copii, primii doi cu numele de familie al tatalui si urmatorii 4 nu. Respectiv, cu un nume de care n-am habar, nefiind nici al mamei, nici vreo ruda, nici vreun nume de botez scapat cumva, nici … nimic. O fi fost chiar numele contsopistului care a intocmit actul.

  19. 7 Oct 2008 6:08 am

    chiar e ceva bizar deci, ca uitandu-ma mai atent vad ca a din Bradet apare ok, dar sh si tz apar ca niste patrate. nu stiu ce sa zic, o fi de la mine, dar pana acum blogul tau era ok si acum e al naibii de dificil de citit.

  20. 8 Oct 2008 3:58 am

    Pai daca cei 4 erau frati !!!! :)))))))

    PS. si eu vad sh -urile si tz-urile mult mai mici decit celelalte litere, parca virgula aia le atirna greu de picioare si le turteste

  21. 8 Oct 2008 11:21 am

    eu vad bine blogul, in genearal ba
    imi placu shi mie insemnarea

  22. 10 Oct 2008 9:06 am

    pentru Dias: uite ce vad eu.
    Dias71 (dias141@hotmail.com) … Sterge | Sterge si marcheaza SPAM | Ascunde comentariu

    e corect?

  23. 10 Oct 2008 9:09 am

    Viorica nu stie sa-si puna un link la blogul ei: iata-l pe cel corect

    http://google-viorica.blogspot.com/

    Scrie mult , eu n-am timp sa citesc mult, totusi aruncind pe ici pe colo cite-o privire am nimerit peste propozitiile astea prietenoase:

    "Cosmarul tineretii mele l-a constituit indicatia „faina cat cuprinde”. Noroc ca nu mai sunt tanara."

  24. April permalink
    10 Oct 2008 9:11 am

    multumesc, Vio.
    fireste ca nu-i intrebam pe cei care au 20 si ceva de ani.
    in cazul meu (adica al neamului meu), nu se aplica regula ta: numele de botez al tatalui nu a devenit nume de familie al fiilor, nici cu ~escu nici cu alte sufixe.
    macar o regula pot extrage, din comentariile de pina acum: ca asa ceva se-ntimpla in sud, in Regat. Teleorman, Giurgiu, Ialomita.

  25. 10 Oct 2008 12:23 pm

    Pai uite cum a fost cu numele de familie; (mi-a povestit mama) se lua numele tatalui si se adauga la cel al fiului. Care avea ceva parale mai punea un escu, ceva la nume, asta in primii ani. In urmatorii, ca la noi, s-au mai incurcat itele, la unii a aparut numele tatalui, la altii al bunicului, dupa caz. Si eu am doi unchi, veri cu tata mare, frati dar cu nume diferite, si sunt din Ialomita, dar ne tinem de neamuri, in ciuda diferentei de nume. Cica chestia asta cu numele de familie (ca sa nu se mai insire Nica a lui Stefan a Petrii) s-a produs pe vremea strabunicului meu (eu insami sunt bunica, primul copil l-am avut la 28 de ani) e normal ca cei intre 0 si 3 ani in 84 sa nu aiba habar de asemenea explicatii stiintifice.

Trackbacks

  1. TR «

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: