Skip to content

tot de p-aici

27 Sep 2007
Vineri a fost seara de Yom Kipur. De la Rosh Hashana la Yom Kipur sunt 10 zile, in care se suna oamenii carora le-ai gresit, si li se cer scuze. Vineri seara s-a oprit circulatia. Am fost la sinagoga, imbracati in alb, simbol de regrete si iertare. Am vazut cum se oficiaza slujba, cum se cinta, sulurile de Torah din cind in cind aratate publicului, jelanii, aproape plinset. Am plins si eu, cred ca era atmosfera as such. Babutse cu dantelute pe cap, ca sa fie capul acoperit dar nici foarte, tinere fete din cele religioase cu capul ras si imbracate in negru (ca se imbraca numai in negru), tineret vesel p-afara. Rabini, pe grade, citind anume pasaje si momente din Torah, in picioare, miscindu-se ritmic, asa cum fac la zidul plingerii.  *.
Seara de Yom Kipur e momentul din an in care se vede toata lumea cu toata lumea, colegi de facultate cu care nu te-ai mai vazut de la YK celalat, prieteni, lumea toata e-n strada, inspre sau dinspre sinagoga, si copiii-s pe biciclete. O zi intreaga – adica toata ziua de simbata – nu a mers nimic. Doar stopurile, pe ici pe colo. Singurele masini care au voie sa circule sunt politia si salvarea. In rest, numai biciclete. Cerul a fost liber de avioane, aeroporturile inchise, restaurantele inchise, un oras mort. Oamenii stau in casa – unii tin post negru – pentru ca la slujba de simbata seara sa fie ‘salvati de pacate’, si sa aiba, asa cum se ureaza, o semnatura lunga (Khatima Tova!), adica sa fie semnati pe rabojul lui Dumnezeu la rubrica ‘OK pentru inca un an’.
 
Duminica am fost la

Haifa

. Aveam de cautat o adresa a unei babutse pe care-a ajutat-o bunica-mea cind cu deportarile, si care i-a scris scrisori extraordinare de prin anii ’60 cind a ajuns in

Israel

. Scrisoarea pe care-o aveam la mine era din decembrie 1970. Strada, numarul, ultima corespondenta a bunica-mii cu doamna respectiva datind de prin anii 80. Mai intii nu nimeream trenul, si un soldat ne-a ajutat sa ne spuna care e, cind vine, ca stam la peronul la care trebuie, si ca daca are intirziere sa nu ne impacientam, ne spune el exact care-i trenul nostru.

 So. 100 km spre nord, o ora jumate de mers. Cu un tren cu geamurile cam nespalate, dar cu aer conditionat, mese la fiecare 4 scaune, etc.
Cind coborim din gara, gasim o tanti pe care-o intrebam adresa. Ne duce in viteza pina la o casa, unde ne-o prezinta pe sora ei. Care stia engleza. Si care-ncepe: la dreapta, a doua la stinga, un giratoriu.. dupa care se opreste, se uita la noi (ne servise si cu doua pahare de cola, cum stateam in dreptul portii, deh, sa ne punem sufletul la loc de pe drum) si zice nu vreti sa va duc eu cu masina? Ne-am uitat bine la ea, era un om normal, de virsta noastra, care avea masina, avea timp, si ii lua mai putin sa ne duca decit sa ne explice. Asa ca, zis si facut, ne-a dus. Am gasit adresa, n-am mai gasit babutsa. Murise, asa dupa cum ne-a explicat o batrina foarte batrina de la parter, in ebraica. Fireste, cu ajutorul unei foarte dragute tipe de la etaj, care-a facut pe traducatorul pentru noi, aflind de la mine jumatate de poveste si de la doamna aia cealalta jumatate, si dindu-i lacrimile. De unde venise Silvia, de bunica-mea, de masina de cusut, de bani, de ajuns aici, de casatorie, de copii, de moarte. O viata de om, povestita din doua parti. Intr-una din scrisori ii spunea bunica-mii c-o asteapta cu o lada de portocale, ca asa e

Haifa

, toata un cring de pomi fructiferi. Asa o fi fost atunci, acum sunt case cuminti, parter etaj, cofetarii, si mai incolo, in centru, blocuri, gradinile Ba’hai, si un deal, muntele

Carmel

. E frumoasa

Haifa

, are un aer mai autentic decit noul Tel Aviv, cubist si cam fara personalitate. In

Haifa

sunt case din piatra, strazi intortocheate si multi arabi. Si un restaurant romanesc, cica bun. Nu se vorbeste romaneste, though. Am gasit un restaurant romanesc si-n Tel Aviv, La Adi-i zice, si e o bomba penala cu aspect de Ferentari, cu muste si servetele murdare, si cu, fireste, hai, din trei incercari, bravo, ati ghiciti! Manele!!

 
Iar acum, linga mine, la terasa la care stau si scriu, s-au asezat doua tipe cu trei cockerasi, si cockerii au primit apa din partea sefului restaurantului. Un castron de apa pentru urechile lor lungi. Ca deh, tre’ sa se racoreasca toata lumea. [edit: aveam cablul de descarcare poze la mine, so, fresh from the camera]
 
Lumea asta e diferita.
E relaxata, desi la coltul strazii ameninta un nou razboi, cu Siria. Aviatia Israeliana a facut o duda, opinia publica a reactionat, ministrul de interne a negat, primul ministru a spus ca ba da, sirienii au spus: aha, o dati cotita? Las’ ca v-aratam noi. Asteptam. Intre timp, pe strada, nu s-a schimbat nimic. Lumea e relaxata, terasele sunt pline, ice coffee si alte sucuri de fructe cu gheata, shuk-ul din TA si flea market din Yaffo, plaja, soare, aripi, mall-uri, shopping, zgirie-nori de 49 de etaje, tatuaje, biciclete, droguri usoare si baruri de agatat, parcuri stropite noaptea si irigare la picatura ziua, pisici, catei, concert Nightwish pe 6 octombrie, gadgeturi, motoare, decapotabile, tsoale de firma, suveniruri, batrini bine ingrijiti de cite-un tailandez sau o tailandeza, scumpete si tineret cu rasta. ‘Beseder’ philosophy, adica filozofia lui ‘e foarte bine’. Totul e per-fect.
 
—-
*. Povestind unui amic localnic despre o poza vazuta de mine, cu un ultrareligios la zidul plingerii, tinind un telefon in mina in dreptul zidului, ca sa-si plinga si ruda din America nefericirile la zid, mi-a spus ca asta e mai veche, acum exista serviciul ’email God’. Trimiti un mail care este printat, si cineva va face oficiul de a-l face sul si a-l baga intre crapaturi, caci asa se face.
 
Totusi ceva le lipseste, si e cronic: apa din scrumiere. Nu stiu sa puna apa in scrumiere, si vintul spulbera cenusa pe .. ahem.. tastatura laptopului meu. :P
 
si mai later edit:
Am uitat sa povestesc ceva dragut. Vorbeam intr-o zi, saptamina trecuta, cu un fel de amica pe care mi-am facut-o la o terasa, o fata care vorbeste rar si gindeste la fel, a avut o problema cu dependenta de morfina in urma unei boli la ficat, nu stiu cit adevarata si cit inchipuita, a stat prin spitale si centre de dezintoxicare, dar in fine. E inteleapta, nu neaparat desteapta, dar spune niste lucruri din suflet, si se vede ca-i pasa.
Citeste mult, fiind bolnava o tine statul acasa, si ea iese la o terasa in fiecare zi si vorbeste cu lumea, ca n-are ce face, sau citeste. Si acum imi spunea mie despre ultima carte citita, care era despre voodoo.
– Zau?
– Da! Ma intereseaza, mi-a spus o prietena niste lucruri despre magia neagra, si am vrut sa vad ce-nseamna asta, asa ca am luat o carte. Vreau sa vad daca nu cumva mie mi s-a facut asa ceva, de-am ajuns in halul asta. Si am citit acolo, chiar aseara, un lucru de neimaginat. Stii ca sunt vrajitori voodoo care pot sa imite moartea?
– …
– Adica, sa-ti explic, ei iau niste droguri din frunze, si cu puterea gindului, si a puterii lor, asa, isi reduc bataile inimii, si zici ca-s morti.
– …
– Adica morti, de-i baga in mormint si-i scot peste trei zile, le dau sa bea ceva si ei revin la viata. Intelegi?
– Stii.. religia mea se bazeaza pe asa ceva!
– Zau, dar ce religie esti tu?
– Sunt crestina.
– Si ce vrei sa spui, crestinismul e voodoo?
– Um.. nu.. da’ la noi in religie a inviat unu’ dupa trei zile. Si d-aia s-a numit c-a fost fiul lui Dumnezeu, c-a reusit figura asta. Cu demonstratia asta incepe crestinismul.
 
fara cuvinte.
Advertisements
9 Comments leave one →
  1. 27 Sep 2007 4:16 am

    eu
    cu povestile
    am uitat unde scriu urmarind povestea invers
    suntem numa’ ochi!

  2. 27 Sep 2007 4:20 am

    multumesc.
    locul e de vina pentru insemnarile astea. putina lume a ajuns p-aici si si mai putini au facut si pe cronicarul..

  3. 27 Sep 2007 4:27 am

    sa-ti spun o taina:
    daca-i banui macar cat de putini AU CITIT despre "aici"-ul acesta!
    10x.

  4. isa permalink
    27 Sep 2007 8:58 am

    Moniq, nu vrei sa calatoresti tu ceva mai mult, ca eu citesc povestile astea ca pe 1001 de nopti, si nu vreau sa se termine.

  5. 27 Sep 2007 11:18 am

    subscriu la isa!

  6. 28 Sep 2007 2:47 am

    da, da, propun sa facem o campanie de sustinere, sa o facem pe April sa calatoreasca mai mult si sa ne bucuram si noi de povesti. Gand la gand cu bucurie

  7. 30 Sep 2007 10:45 am

    Vezi ce zic gagicile? Ma bag si eu la asta cu sustinerea pentru calatorii. Te-am aranjat!
    Bine le mai zici, conitsa, eu te-am cetit cu voce tare ca sa se bucure si urechile lu’ Manchildu’ de povestile tale.
    Cre’ ca te mai asteapta culorile in paduri, io n-am pozat nemica!

  8. 1 Oct 2007 3:16 am

    dadada mai vrem povesti :D

  9. 1 Oct 2007 8:46 am

    povestirea cu identificarea babutsei a fost ft interesanta..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: