Skip to content

strada

21 Sep 2007

Tel Aviv-ul e un oras mic. Mic pentru o capitala, in orice caz. [Capitala este declarata ca fiind la Ierusalim, dar nu e recunoscuta international.] E ceva mai mic decit Brasovul, si intins de-a lungul marii. Am citit printr-un pliant ca ei se mindresc cu cei 14 km de plaja (nu stiu daca era si Yaffo inclusa aici). Prin urmare, are o gramada de sensuri unice. Eram intr-o zi pe un bulevard si am vazut intr-o zi o masina de politie care mi-a traversat drumul de trei ori, intrind si iesind pe stradute laterale cu sens unic, in cautarea unei iesiri intr-alta principala. Strada e plina de masini, scutere si biciclisti. Cind astepti la trecerea de pietoni trebuie sa stai sus pe trotuar, ca ei trec foarte aproape de marginea drumului, intr-o zi unu’ mi-a atins geanta – dar nici eu nu stiam regula si stateam cam periculos, pe margine, ca pe la noi. Nu se asteapta pe zebra, si nu, sub nici o forma, nu se traverseaza pe rosu. Lumea sta frumos si asteapta culoarea verde, chiar daca nu vine nimic din nici o parte. Cred ca n-au obiceiul sa-si ‘fure caciula’.

Nu am vazut parcari publice. Da’ ce, parca la noi vezi?!
 
E mic, dar are un fel de banlieu-uri cu statutul de orase, de care e legat cu autostrazi cu 6 benzi, desi-s la o aruncatura de bat. Cum ar veni, orasul propriu zis e cam de la Tineretului la Herastrau, si spre Drumul Taberei ori ahem Pantelimon se ajunge pe autostrazi suspendate. Civilizat.
 
Masinile sunt parcate in lungul strazii. Repet, in lungul strazii. Nu pe trotuar, nu incalecind trotuarul, sau poate cel mult cu un colts de roata. Ceea ce merita insa tot respectul meu de om care stie ce-nseamna condusul a 4 roti si responsabilitatea lor, este modul in care se parcheaza. Metrul patrat de teren e scump si platit cu multe sacrificii inca inainte de a se fi transformat in strada. Asa ca e de datoria noastra sa ne-nghesuim. Am incercat sa fac poze si nu e edificator, o strada lunga plina de portiere nu spune nimic despre distanta dintre masini. Nu stiu cum au ajuns in pozitia aia, si nici cum or sa iasa, dar ies. Distanta dintre masini nu e mai mare de 2 – 3 

palme

, iar reusita vine dupa multe miscari inainte, rasucit roti, inapoi, rasucit roti, si tot asa. Timp in care coloana de masini formata sta linistita si asteapta soferul sa-si termine chinul. Toata lumea stie cit de greu e sa te strecori acolo, la ce bun sa te mai streseze cu claxoane?

Ca sa incapi mai bine, poti ‘da un brinci’ lejer masinii din fata si celei din spate. Nu exista masina fara indoituri si infundaturi. Nici una, cit de noua. Nu se streseaza nimeni, politia e mai ocupata cu alte chestii. Masina din fata se misca un pic, tu incapi mai bine, si la rindul tau vei fi imbrincit de altii. A nu se folosi frina de mina.
 
Mai e insa o problema: locuiesti acolo unde ti-ai parcat masina? Ca daca nu, primesti amenda, contravaloarea a 25USD pe zi. Sunt politisti care umbla pe-nserat pe stradute, cu un fel de dosar in mina. Se opresc in dreptul masinilor, desfac dosarul, clipocesc pe o tastatura nitel si se produce un bon pe care spune daca proprietarul locuieste in dreptul locului unde-a fost gasita masina sau nu. Daca nu, politaiul scrie o amenda pentru ziua respectiva. Daca are cumva chef sa treaca si a doua zi dimineata inainte de a-ti muta tu masina d-acolo, mai primesti una. Prin urmare, sunt oameni ale caror dimineti incep cu doua bonuri de amenda pentru parcare ilegala, prinse in geam. Am vorbit cu un politai, si el a explicat tot procedeul. Se mai poate insa sa ai un fel de cartela preplatita pentru parcari, pe care-o atirni in geam si care are un credit pe care tu-l activezi in momentul in care te-ai parcat, si astfel scapi de amenda.
 
Ieri am vazut un catel care traversa foarte tacticos strada prin fata unui autobuz. Era pe verde, domnul catel cit un pantof, si parc-ar fi stiut, mergea incet, un pas doar putin saltaret, de parc-ar fi zis ‘ma grabesc, uite, mai mult de-atit nu pot face’. Autobuzul astepta, era un pieton pe trecere. Din pacate ma grabeam tare, si pentru astfel de momente trebuie sa ai tot timpul aparatul foto la ochi.
 
Nu au tramvaie. Nu au troleibuze. Nu au metrou. Au sistemul de maxitaxi si autobuze, unele chiar duble, cu doua burdufuri, cum erau inainte vreme, si care uruie ca avioanele.

In fata magazinelor sunt rasteluri pentru bicle si popici de metal pentru legat motocicletele. Am vazut multa lume cu coatele si genunchii julite, chiar si cu rani vechi, cicatrizate urit.

Si intersectii cu cite-un monument, pentru niste copii care n-au mai ajuns la scoala din pricina unui suicidal bomber, in fata unui mare mall.
 
Tot ieri, totusi, am vazut un mos care parcase fix pe trotuar. Just like that. O babutsa in fata mea (trebuie sa vorbesc despre virsta a treia aici) a inceput de la distanta sa-l admonesteze. Pina am ajuns in dreptul lor fiecare-si striga, in ivrit, diverse urari de bine, ca aveau venele cam umflate la git. Cind ajung in dreptul babutei ea se-ntoarce spre mine si ma ia ‘martora’. Stop joc, tanti, nu pricep o iota. Plecam mai incolo, si ea tot vorbea in ivrit chestii. Ii repet ca nu pricep nimic si atunci o da pe engleza. “Spunea ca e nebun si ca d-aia a parcat asa. Naiba sa-l ia, nu are voie sa parcheze pe unde merg eu. Eu a trebuit sa ies in strada (trotuarele sunt chiar inguste!) ca sa-l ocolesc. Si daca venea o masina?! (true, conduc ca nebunii si foarte aproape de marginea strazii). Si el zbiera, sunt nebuuun, sunt nebuuun.” “Recunosc ca n-am mai vazut asa ceva pina acum, desi sunt aici de citeva zile, numai. Si nu ma asteptam sa faca asta chiar un om in virsta. Daca era tinar, mai ziceam.” “Exact. Voi, tinerii, sunteti altfel, n-aveti respect. Dar un om de virsta mea sa n-aiba respect!!! Stii care-i problema tarii asteia?! Noi ne-am invatat, de secole, sa tacem. Sa nu luptam pentru drepturile noastre. Daca treci pe strada si cineva-ti arunca un ma-scuzi in cap, lumea da asa cu mina, se uita-n sus, ridica din umeri si trece mai departe. Noi asa am fost, ca am avut de tras. Dar tineretul trebuie sa invete sa-si ceara drepturile! Cind am vazut ca esti tinara, am facut scandalul de doua ori mai mare, ca voiam sa-ti fiu un exemplu. Acum imi pare rau ca l-am ocarit asa. In fine, lasa ca o merita! Aici lumea trebuie sa invete sa-si ceara drepturile, sa nu lase lucrurile asa, oricum.” As fi zis ca ei stiu sa-si ceara drepturile. Probabil ca asa se vede din afara.
 
Azi dupa ora 5 strada se va goli. Miine nu circula nimic.
E Yom
Kipur. Day of repentance, when you have to ask for forgiveness. Lumea se-mbraca in alb, merge la sinagoga, nu maninca si nu bea de azi de pe la 17 pina miine pe la 18 si un pic.

So, dragii mei, daca v-am suparat, va rog sa ma iertati.

Advertisements
6 Comments leave one →
  1. Isa permalink
    21 Sep 2007 3:41 am

    Esti iertata, copila. (si pentru) ca blogul matale, atunci cind postezi, este unul din lucrurile pentru care sint recunoscatoare. (am citit eu undeva ca face bine ca zilnic, sa ne gindim la 5 lucruri pentru care sintem recunoscatori)
    Si si tu sa ne iertzi pe noi.

  2. 21 Sep 2007 12:28 pm

    eşti iertată :)
    şi să ştii că la fel fac şi în budapesta, cînd îl apucă pe unul să parcheze în faţa semaforului – aşteptăm două ture de verde ca să se parcheze omul, nu ţipă nimeni. la noi s-ar fi dat un nene jos cu levierul de cînd începea amărîtul să semnalizeze.

  3. 22 Sep 2007 7:04 am

    ar fi fain sa ne aduci niste muzica traditionala

  4. tantzel ginditor permalink
    23 Sep 2007 4:36 am

    Nu stiu, dom’le, ma mai gindesc dac-o iert, adica ma mai gindesc o vreme, poate-mi pica fisa pen’ce.
    :D

  5. 27 Sep 2007 4:15 am

    ascultam povesti cuminti; virgula intre povesti-cuminti!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: