Skip to content

Aseara la MEZZO

8 Nov 2005
  Aseara la Mezzo am vazut un om fericit. Nu e vorba aici de aproape clasica intrebare
a lui Tatulici. O cheama Christina Pluhar, si cinta muzica preclasica italiana,
secolul 16. Ba chiar secolul 16 la inceputuri.
 Imaginati-va o catedrala italiana, romanica, goala, numai coloane ionice, ziduri
drepte, albe, ferestre fara vitralii, si 8 oameni imbracati in negru, cintind
la chitari cu 12 corzi,  la viola da gamba (precursorul violoncelului), la harfa,
la tamburine si castaniete, ba chiar si la un fel de ţambal, si un fel de balalaica.
La un moment dat a intrat intre ei o meridionala bruneta, cu par lung si despletit, in picioarele goale, dansind.
 Ea, Christina, cinta la harfa. Si la alte instrumente cu nenumarate corzi. De felul ei din
Elvetia, scolita in Franta, mutata in Italia pentru ca iubeste prea mult muzica
si limba italiana. “Ma duc deseori in bibliotecile din Florenta, din Venetia, de la Vatican, din
Milano, si caut muzica veche. Muzica italiana, mai ales. Si cind gasesc cite un
manuscris, il copiez, apoi imi sun prietenii din grup
L’Arpeggiatasi ne adunam nerabdatori sa-l interpretam sa vedem ce iese. Nu pot sa spun cu
cita bucurie facem asta, si cit de multumita sunt ca am gasit oameni cu aceleasi gusturi si pe aceeasi lungime de unda.
 Oameni care, in their everyday life, sunt cintareti de jazz. Sau bibliotecari. Sau educatoare de gradinita. Sau director de galerie de arta.
Si care pot sa-si lase citeodata lucrul pentru un hobby de felul asta.
 Cind vorbeste despre L’Arpeggiata i se aprind ochii si pe chip ii apare un zimbet
de spiridus. E dintr-odata in alta parte, e altcineva, pluteste. Parc-ar fi indeplinirea
unei datorii ramase din alta viata. Ea traieste la 1500 si un pic, si e fericita.
 
Si ma gindeam ca-mi pare rau ca nu stiu sa fac muzica, de nici un fel. Nu mi-a
pus nimeni nici o chitara in brate, sau vioara, ca sa nu mai zic de descoperirea
vreunui talent vocal. Dar poate asa e mai bine, pentru ca pot sa ma bucur de produsul
finit, de munca altora. N-as fi avut rabdarea si rivna orelor de repetitii zilnice,
si neputinta asta m-ar fi indepartat de muzica.
Cunoasterea ‘dinauntru’ nu-i intotdeauna benefica. Asa pot sa pling linistita
ascultind muzica preclasica.
Cind eram mica ma mutam in patul parintilor in diminetile in care le aveau libere,
adica duminicile, si mai trageam un pui de somn acolo, cu ei. Apoi ma trezeam
cu radioul tatei, la ora de muzica preclasica. Tot el m-a dus la opera. Pina in
clasa a 6a vazusem 13 opere si 2 balete. Si pentru asta iti multumesc, tata. Desi
stiu ca n-ai sa citesti niciodata rindurile astea.
Advertisements
6 Comments leave one →
  1. optzecea permalink
    8 Nov 2005 1:33 am

    nemtzii astia documentaristi si culti uitara sa-mi puna si mie mezzo in grila de programe… :(

  2. fry permalink
    8 Nov 2005 5:07 am

    pe mine tata m-a dus la meciuri pe dinamo, pentru care de asemenea ii foarte multumesc! :)

  3. AprilSea permalink
    8 Nov 2005 5:25 am

    no dinamo on my blog, would you?!

  4. fry permalink
    8 Nov 2005 6:30 am

    ete, na! daca la dinamo m-a dus ce-ai vrea sa spun, ca m-a dus la steaua? (doamne fereste! ptiu! ptiu!)

  5. old permalink
    9 Nov 2005 8:57 am

    Da, o stiu pe gagica cu harpa. Nu era si un tip care canta revoltator de subtire?

  6. AprilSea permalink
    9 Nov 2005 9:05 am

    ba da. si chiar apare in poza link-uita la ‘oameni’. Il cheama cumva polonez. Dar, surpriza emisiunii, sunt 2 astfel de soprani in bransha … unul cu nume francez, slab rau, si pustiul asta de origine poloneza.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: