Skip to content

India, continuare

31 Jan 2005
De la Ayurgram la aeroport, şi apoi din

Bangalore

spre

New Delhi

– 25 Ianuarie 2001.

M-am despărţit de prietenii de la Ayurgram cu promisiunea că o să mai calc pe acolo.
Şoferul taxiului care a venit dupa mine la ayurgram, de fapt o dubiţă, m-a anunţat
că ne vom opri la aşramul lui Sai Baba, avea cursa dublă spre aeroport. OK. Urma
să împart taxiul cu prea luminaţii învăţăcei. Nu, nu sclipeau ca licuricii. Găsiseră
de cuviinţă să-şi ia hainele europene pe ei, se spălaseră de praful Indiei, şi
arătau cît de cît pregătiţi să se întoarcă în lume. O fată era din

Hawaii

, şi pleca numai pentru că avea nişte probleme acasă, le rezolva şi se-ntorcea.
Nu prea vorbeau cu mine, aş fi putut să fiu colegă cu ei dacă aş fi avut înţelepciunea
să…

 
Apoi zborul

Bangalore

New Delhi

, pe deasupra unei rezervaţii naturale pentru feline mari (… relax, relax). Primire
ca pentru ziua mea, chiar pe aeroport, căutarea hotelului, parcarea în loc interzis,
parlamentarea cu un miliţian, cazarea, sunatul acasă pentru felicitări şi culcarea.

 
 
A doua zi dimineaţă, Republic Day în

India

şi ziua cutremurului din
Gujarat
. S-a simţit şi-n

Delhi

, ba chiar bine de tot. Eu am baftă la cutremure –  de parcă mi-aş dori-o. Adică
le-am trăit bine de tot nu numai p-alea din România, ci şi pe cele din străinătate.
Dacă auziţi că e vreun cutremur pe undeva, gîndiţi-vă că s-ar putea să fiu în
zonă. Prin urmare, pe 26 Ianuarie, orele 8, trezirea la foc automat – preţ de multe minute, zgîlţîiala a fost şi pe vertical şi pe orizontal. Micul
cutremurolog care sunt spune că, pînă la ăsta din toamna 2004, cel din
Gujarat
a fost cel mai lung.

 
 
Aţi avut ocazia să vedeţi, probabil, ce frumos îşi împodobesc Indienii şi alţi
asiatici camioanele. Desene, poze ale actorilor celebri, oglinjoare, ţurţuri de plastic, yantre,
sclipici – toate asezonate cu universalul Please Blow Horn scris mare în spate
şi pe lateralele maşinii. Lipesc şi desenează o tonă de prostii, inclusiv pe parbriz,
de te miri cum mai vede şoferul pe unde-i drumul. Mă obişnuisem cu asta de la
prima venire. Atunci fusesem la o nuntă, în Chandigarh, 400 km la nord de New
Delhi, pe drumul zis Grand Truck Road, din care o parte este pe fostul drum al mătăsii. (În poza din link, făcută
din viteza maşinii, se poate vedea un lingam al lui Shiva, folosit atît ca să
asigure o recoltă bună de pe cîmpul respectiv, în cazul de faţă de muştar, cît
şi ca cutie poştală. Coletele şi scrisorile erau depuse cu grijă într-o văgăună
săpată în coloana respectivă şi erau preluate fără greş de poştalioane.)
 
Văzusem atunci că şi în oraşe se practică claxonarea non stop, cu motiv sau nu.
Şi ce motiv universal valabil şi mai bun s-ar găsi, decît cînd vreo vacă sfântă trece blajin la 20 cmts de bara din faţă, şi se mai şi aşează în drum? Sau vreun
elefant. Atunci se claxonează constant vreo 5 minute. Nu sunt accidente majore, doar
bufnituri. Probabil că există nenumărate firme de asigurări şi consultanţă în
domeniu. Nici semafoare nu prea sunt, sau sunt cu rol decorativ, pentru că se
întîmplă foarte des să fie pene de curent. Aşa că intersecţiile sunt semaforizate
cu miliţian şi semne de circulaţie, unele chiar indescifrabile la prima vedere.
 
Am avut ocazia să înregistrez zgomotele străzii de la etajul 4 al hotelului,
şi am nimerit şi un alai de nuntă cu tobe şi alămuri, cu care mi-am uimit şi speriat
audienţa la întoarcere.
În

India

se claxonează. Chiar mai des decît se învîrte volanul.

 
 
În

Delhi

 am stat o săptămînă, destul cît s-ajung să mă salut zilnic cu miliţianul cu
care avusesem discuţia în prima seară. Ba chiar, la un moment dat, după ce avusese
grijă să-mi cheme o ricşă, m-a întrebat dacă nu vreau să fumez ceva de calitate.
Some dope? Do you use to offer to people this kind of service? Nu îl învinuiesc
cu nimic pe miliţian. Probabil că, dacă nu ar fi fost destui europeni care să-l
întrebe sau pe care să-i vadă făcînd-o, n-ar fi ajuns nici el să-şi ofere serviciile
chiar aşa de uşor.

 
 
Tibetan Market, pe Janpath – şi minunile lor de bric-a-brac, folositoare şi nefolositoare la un loc, haine,
tingiri, obiecte de cult, lîneturi, toate în aromă de santal. Acolo mi-am făcut
un prieten. Îl văzusem şi la prima vizită, şi acum i-am cerut voie să-l fotografiez. Mi-a
răspuns că ştie c-am mai fost acolo, aşa că pot să-l fotografiez, dar să nu-i
cer să zîmbească.
 
 
Bengali Market – şi dulciurile lor super dulci de la Bhimsen’s Bengal Sweets. Burfi: se pune laptele la fiert, dimpreună cu
migdale şi alte ingrediente specifice, şi se fierbe zi de vară pînă-n seară, sau pînă cînd se reduce totul la consistenţa unei brînze de vaci mai uscată. Se
toarnă într-un vas decorat cu o folie subţire de argint şi se taie romburi. Gustul aminteşte clar de lapte, consistenţa e brînzoasă dar
uscată, însă toată povestea e foarte dulce şi aromată. Şi mai au nişte baclavale,
şi sarailii, şi un fel de bile din brînză dulce fierte în sirop de trandafiri şi ăla dulce de se-ntinde, şi multe alte chesii de care
cei născuţi în zona Bengalului, Calcutta, etc, sunt foarte mîndri. (Şi dacă tot suntem aici, mai priviţi un pic ceva interesant)
 
 
Delhi

1999. Chiar în prima zi, vizită la Tuglaqabad, un fort uriaş, cu 13 porţi, construit pe la 1280, pe vremea aceea undeva în
sudul capitalei Delhi. Se spune că Ghias-ud-in Tuglaq a ridicat fortul fără a
avea bunăvoinţa unui sfînt renumit, Nizam. Care apoi l-a şi chemat la el, să-l
tragă de urechi, că şi-a făcut fortăreaţă şi mută capitala din Delhi şi pe el
nu-l bagă-n seamă. Dar Tuglaq, neascultător, nu s-a dus. Aşa că mai marele l-a
blestemat să crească păuni în castelul lui, şi să-i fie locuit de ciobani. Ceea
ce s-a şi întîmplat, întrucît Tuglaq a fost omorît în 1325, la 3 ani după terminarea
fortului. Iar fortul a ajuns ceea ce se vede, o coajă de ziduri la faţadă, şi în interior cresc într-adevăr păuni, şi se joacă cricket.

 
Şi Qutb Minar, un minaret în trunchi de con şi dantelă de piatră de 72 de metri, fain frumos ridicat pe la 1200 pe locul unui templu hindus – e India plină de conflicte de genul acesta, noroc
că-s prea plictisiţi şi nu ajung la războaie interetnice, sau, în fine, cîte-o
bombă, cîte un prim-ministru, dar cam atît. În interiorul lui Qutb Minar se găseste
asta, o coloană de metal pur, de origine aproape necunoscută. Inscripţia de la bază
arată că a fost ridicată pentru un templu al lui Vishnu, în statul Bihar, pe la
anul 400. Cu toate că puritatea metalului este excepţională, şi nimeni nu-şi poate
explica tehnologia cu care a fost făcută acum 1600 de ani, coloana arată cum arată
pentru că Indienii cei cu 330.000 de zei au considerat că şi coloana asta e vreun
dar zeiesc, aşa că, pentru îndeplinirea dorinţelor, trebuie să fie înconjurată
cu spatele şi cu mîinile lipite de ea de trei ori. Rezultatul nu ştiu să fie îndeplinirea
vreunei dorinţe, dar clar este jegul, prin urmare a fost ocrotită cu un gard.
Advertisements
3 Comments leave one →
  1. Oabi permalink
    16 Feb 2005 2:33 am

    OFFFFF

  2. lani permalink
    31 Mar 2005 8:18 am

    as vrea sa stiu mai multe despre cenaY.

  3. AprilSea permalink
    31 Mar 2005 8:40 am

    N-am fost in Chennai.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: