intre doua lumi

De citeva zile vreau sa scriu. Aveam un subiect de care mi-am adus aminte. Ieri
insa a aparut altul, si azi dimineata inca ma mai gindeam pe care sa-l aleg.

Dar am iesit pina la colt, la Universitate, si m-am intilnit cu al treilea subiect.
Despre care, pina la urma, voi scrie.

O cheama Carmen. Am mai scris o data aceste rinduri, la inceputul unei compuneri
din clasa a 3a – iar tovarasa ne pusese sa scriem despre cel mai bun prieten al
nostru.

In clasa a 8a a plecat din scoala, dupa o altercatie cu profa de romana, baiatul
profei si alti citiva pustani pusi pe shotii.

A studiat la Mihai Viteazu, si dup-aia a urmat Facultatea de Medicina si Stomatologie.
S-a facut medic stomatolog. Nu ne-am mai intilnit multi ani, desi stam in acelasi
cartier. Prin ’99 m-am intilnit cu ea pe strada. Urma sa plece in Japonia, la
o bursa, doi ani, si nu era sigura ca vrea sa ajunga acolo, ca nu mai fusese niciodata
plecata pe nicaieri si era speriata de perspectiva de a fi intr-o tara de ciudati.
Eh…

Acum tocmai m-am intilnit cu ea. A venit din Japonia anul asta, in aprilie. Si-a
facut doctoratul acolo, in ortodontica. A facut 5 ani din cei 2 initiali, de trei
ani n-a mai calcat pe-aici, si povesteste:

– japonezii sunt inchisi, ciudati, nu vorbesc cu strainii, ‘gaijin’-ul este pentru
el orice lucru care nu e japonez. Lucru, pentru ca ei asa trateaza oamenii.

– a stat in

Niigata

, oras plicticos si uricios, poate in

Tokyo

ar fi fost altfel.

– n-a putut sa se imprieteneasca cu nimeni dintre localnici, ca aia nici nu veneau
la cabinetul la care lucra ea, numai strainii. Japonezii au foarte clar definita
impartirea intre noi / restul lumii.

– avea un salariu de mizerie, 1500$ pe luna, trimitea bani acasa si mai calatorea
pe-acolo. Cei de-acasa i-au mincat banii, fra-su s-a-nsurat si si-a luat casa
din banii ei, iar maica-sa n-a pus un ban deoparte, sa gaseasca si ea ceva cind
vine. A venit, si impusca banii, incearca sa gaseasca un cabinet care sa nu zica
‘sunteti prea buna pentru noi’.

– cind a venit avea marea suma de pina-ntr-o100 $ in buzunar. N-a economisit
nimica, pentru ca zicea ca are economii acasa, la maica-sa. Tseapa. Si nu o sa
faca nimica, pentru ca nici macar nu e foarte suparata pe ceea ce i s-a intimplat.
De banii, citez inca o data, de mizerie pe care-i facea in Japonia s-a plimbat
in

Australia

si-n

America

de citeva ori.

– e speriata de ce vede pe aici, nu se intelege cu lumea, s-a ‘stricat’ un pic,
e punctuala, e corecta, nu ride la glume, e ‘japonezita’ intr-un fel care n-o
ajuta deloc din punctul nostru de vedere. Si oamenii sunt altfel, distanti, si
strazile sunt plicticoase si pline de praf.

– intrebare: in ce
tara
din Europa sa ma duc? Da’ n-am bani de avion.

– are un maldar de carti, dictionare, prostii d-astea, in Japoneza. Ma intreba
daca ma intereseaza. I-am zis sa se duca la catedra de Japoneza de pe Pitar Mos,
si, cu toate ca seful de catedra are o fire sub orice critica, poate totusi o
sa se-nteleaga. Sau sa dea anunt in ziar, vind dictionare, fiecare separat sau
toate odata cu discount, mai face niste bani.

I s-a luminat fata, i-am bucurat ziua, dupa ce ea mi-o acrise pe-a mea. 5 ani
in Japonia, si n-a avut un cuvintsel bun de zis la adresa lor. Unul, cit de mic.
Parc-ar fi stat 5 ani de una singura in jungla din Indonezia.

“Nici macar strainii care ajung acolo nu sunt normali, si aia incearca sa fie
cit mai aproape de japonezi, de parca asta iar ajuta cu ceva. In timpul asta,
japonezii fac glume la adresa strainilor. Iar mincarea lor e foarte proasta!”