Skip to content

poem

25 May 2018

O’ day, arise! Shine your light, the atoms are dancing.

Thanks to Him the universe is dancing.

overcome with ecstasy,

Free from body and mind

I’ll whisper in your ear where their dance is leading them.

All the atoms in the air and in the desert are dancing,

puzzled and drunken to the ray of light,

they seem insane.

All these atoms are not so different than we are,

happy or miserable,

perplexed and bewildered,

we are all beings in the ray of light from the beloved.

Nothing can be said.

Poem of the atoms – Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī. Poezie scrisă cîndva înainte de 1273, anul în care a murit. Cel mai bine vîndut poet în America, un pers din secolul XIII.

Advertisements

memory lane

2 Feb 2018

Afară era nebunia străzilor Indiei. Please Blow Horn. Condusul pe stânga. Aglomeraţie. Sfintele vaci. Câte un sadhu aproape gol în drum spre mîntuire, înaintînd doar cîte o talpă o dată, după ce măturase praful roşu al Indiei cu o măturică – să nu calce sfintele gângănii. Copaci lungi şi pleşuvi de eucalipt, bananieri veseli, banyani enormi, maşini, ricşe, într-un du-te-vino nebun. Oameni mici cărând legături enorme în cîrcă. Camioane buşite. Braţe secate ale fluviului Yamuna, poduri peste nimic. Trenuri. Şiruri de elefanţi ţinîndu-se de coadă. Oameni mâncând pe marginea drumului, în praf. Sate înghesuite. Fete frumoase. Feţe rînjite a zîmbet: the white master, the English raani. Please blow horn.

Înăuntru, într-un van curat şi aerisit, eram doar şoferul, eu şi omul pe care-l iubeam. Eu, cocoon, numărîndu-mi degetele şi gîndindu-mă pe ce lume sunt. El, privind pe geam şi gîndind cum să nu piardă europeanca la nunta spre care ne îndreptam. Şoferul, rugat să claxoneze cît mai puţin, ca să pot asculta muzica.

Zakir Hussain, Garbarek, HariPrasad Chaurasia, McLaughlin. Making music.

Mergeam cu 40 km la oră (pe alocuri poate 60, în vreo depăşire) pe Grand Truck Road, marele drum al camioanelor, parte din fostul mare drum al mătăsii, din New Delhi spre nord, Chandigarh. Uite o stupa. Uite un shivalingam. Uite oraşul Panipat (la noi era o patiserie cu numele ăsta). Aici am făcut şcoala de piloţi. Uite orasul Chandigarh, al cărui design e făcut de Le Corbusier. Ajungeam la o nuntă la care eu eram străina, probabil englezoaică venită să fumeze pe săturate. Hmmm.. nu pare, se poate vorbi cu ea, nu e stoned. Mi s-a oferit un Bloody Mary slab şi nu ştiu ce sumă în rupii dacă mă mărit cu nu-ş ce cafeniu de p-acolo. ha ha. Omul pe care îl iubeam (“ai grijă să nu se vadă că e ceva între noi, tu ai venit aici să faci afaceri, eu îl ştiu pe Vikram şi el te duce pe la firme, acum Vikram are treabă cu iubita şi ai rămas pe capul meu weekendul ăsta”) a trebuit să dubleze “paza” la mine, să nu dispar. Fata pe care o rugase să aibă grijă de mine m-a luat acasă la ea – la căminul facultăţii de medicină, am şi dormit acolo. Am vorbit toată seara cu ea despre ce business vreau să dezvolt. Pfui. Eu şi afacerile.

Chandigarh era plin de trandafiri şi avea străzi larg şi drepte şi o grămadă de sensuri giratorii. Între o casă şi alta era mult spaţiu verde, părea aproape un parc. Nu arăta deloc a India. Nu arăta a nimic, dealtfel, oricît de mult îmi place Le Corbusier acolo n-a nimerit-o. E mai bun la construit case decît la desenat străzi.

La întoarcere, a doua zi spre seară, am ascultat Lata Mangeshkar şi Asha Bhosle, ce frumos sună vocile feminine, ba nu, sunt ascuţite, prefer tavla şi flautul gros de bambus. Bansuri. În dreapta apunea soarele peste India mea, trăisem cîteva zile pentru cîţiva ani – încă trăiesc din ele. Avionul meu, Tarom, trebuia să decoleze pe la 9 – 10 seara, dar în Europa era furtună de zăpadă şi nu zbura nimic încoace. A decolat pe la 5 dimineaţa, de pe deasupra Turciei am intrat în zonă de turbulenţe aşa că trebuia să stăm prinşi de scaune şi să nu fumăm – se fuma pe locul din avion :) ce vremuri glorioase….. Eu luasem nişte vin la bord, era a doua oară cînd zburam, nu mi-era frică de turbulenţe cît mi-era dor de ce lăsasem în urmă. Am ajuns dimineaţa într-un oraş îngheţat cum îl lăsasem.

Am dormit vreo două ore – nu mă puteam linişti, voiam înapoi. Apoi am vorbit cu cea mai bună prietenă a mea, care mi-a promis că-mi face o vizită cînd iese de la birou. A venit. Am pregătit cadourile pentru ea, un suc.. fotografii nu aveam, erau toate pe film.. Am dat drumul la televizor, pe Travel Channel, pentru că nu puteam vedea ştirile noastre, emisiunile noastre (o vreme nici nu puteam mînca “româneşte”, deşi fusesem acolo câteva  zile). Am dat drumul la televizor şi.. din toate lucrurile de pe pământul ăsta pe care le puteam vedea, Travel Channel a ales să-mi arate marele drum al camioanelor, Grand Truck Road, marginea de nord din New Delhi, un pod (pe care-l fotografiasem şi eu), elefanţii, camioanele, satele mici şi prăfuite, lucrurile unde fusesem cu mai puţin de 24 de ore în urmă…

Era tot 2 februarie, acum 19 ani.

printre

15 Nov 2017

Soţia şefului meu e profesoară de română la un liceu. Cînd şi cînd mai copiez texte pe care le dă copiilor la şcoală, de citit, de comentat, teste de pregătire la olimpiadă, subiecte de teză…

Acum mi-a picat în mână un pic de Sylvia Plath, tradus Costumul Nici-Nu-Contează.

ca o rază aurie dintr-o  zi de toamnă. o linguriţă din literatura pe care obişnuiam să o citesc. acum nici dacă aş mai reuşi să pun mâna pe o carte n-aş nimeri lectură aşa uşoară şi luminoasă, cu o grămadă de sinonime şi adjective, cu un aer dulce – prăfuit.

şi ziceam că eu o să mă fac traducătoare, să torc cuvinte şi sensuri.

Haiku șchiop

6 Sep 2017

Gem de prune si cântec de greieri. Întuneric la 8 seara.

n-am

4 Aug 2017

Mi-ar plăcea să-mi pot imagina că am primit-o. Dar nu, doar iTunes s-a îndurat de mine şi m-a uns la coracon într-o vineri toridă, în care-ar fi mers o terasă, o bere, o ţigară şi o vorbă.

Dar n-am cu cine. Iar terase la care să se asculte aşa ceva … well.. nu-s.

Aşa că mi-o auto-dedic, în şezlong pe balcon. Love itself, love myself.

 

Later edit. Melodia era Leonard Cohen – Love Itself. https://www.youtube.com/watch?v=DsGRSK9FDPY

virus

19 Jul 2017

Language is a virus. It appeared by mistake, supposedly after a flu, very long ago, while we were hominids. A tiny biped ended a cough with some noises, and he repeated making of the sound on purpose.

Sleep is a virus. We’re so vulnerable when we sleep – yet we are in this state for more or less a third of the day span. We’re newborns in the hand of fate – for around 8 hours a day, almost as long as working for a wage, or a tiresome flight, or a difficult operation. “8 long hours” are long, but not when sleeping. That’s when time shrinks.

Today it occurred to me that happiness is a virus, too. We’re not supposed to be happy, it only happens, like a cold. Eventually they will develop shots and pills to get rid of it for good.

Bland tomtar och troll

19 Jun 2017

Look at them, mother Troll said. Look at my sons! You won’t find more beautiful trolls on this side of the moon

John Bauer – Wikipedia – 1915, watercolor, din anuarul Bland tomtar och troll (Printre Gnomi şi Troli)