Skip to content

călduţ

31 Dec 2016

un an călduţ şi prietenos ca o zi de toamnă.

şi mie nu-mi plac zilele de toamnă decît dacă sunt însorite şi luminoase.

dar a fost un an ok. de 8,50

Un an cu iPhone (nu ştiu ce pun ăştia de la Apple în telefoane că eu am uitat să folosesc un Android după vreo două luni de iPhone. Mă simt ca Răducioiu după 6 luni de Italia, “cum se dice asta la voi”… Samsungul de serviciu a devenit pur decorativ, ştiu doar să glisez pe bulina verde cînd îl aud că sună.)

Un an cu vacanţă în Grecia,  cu prea-minunatul Sarakiniko şi fantasticul râu Acheron, cu marea verde pe care o visam, cu plimbarea cu bărcuţa, cu autostrăzi de care nu aflase nici ultimul update pe GPS şi 60+ tuneluri, cu plantaţii de piersici pe mai bine de 10 km, cu încercarea de furăciune cu bonuri scrise în greacă, cine buricul lui Mohamed stă să le desluşească? – eu. “Aici scrie omletă, nu am avut omletă, nu e ăsta bonul nostru”.

IMG_0900.JPG

Un an ok la birou. Începutul cam anevoios, noroc cu un adjunct de treabă care a apreciat ceea ce fac şi m-a ajutat să nu mă simt inutilă. De pe la jumătatea anului ne-am revenit (a, da, m-am lămurit, aici e una deşteaptă şi una frumoasă) şi finalul a fost chiar vesel, cu un (al 5-lea) director (în 13 luni calendaristice) care e Vărsător ca mine, cu vorbe-n gură, bombăneli, miştouri şi sarcasm la care-mi mai bag şi eu coada cu plăcere.

Un an fără plimbări multe prin ţară, haihui pe cărări … Cu o singură excepţie notabilă: Bucureşti – Transfăgărăşan – Braşov – Bucureşti cu mama, în 13 ore.

Un an fără dragoste… Îmi aduc aminte de o prietenă care se-ntreba de ce e singură, ce, ea nu e iubibilă? Dacă tot m-am măritat cu serviciul, măcar să-mi placă ceea ce fac. Şi-mi place tot, ţine-mi-l-ar Dumnezeu aşa mulţi ani.

În concluzie, vă doresc şi-mi doresc să avem un 2017 aşa ca-n poza mea făcută în Fiskardo, Kefalonia: vesel, proaspăt, colorat, gâdilicios la suflet, însorit şi înflorit.

edit 2017: m-am gândit mai bine. La plusurile lui 2016 intră şi Tom Ford Noir, ca parfum de iarnă. Alături de Shiseido, Zen, pentru vară, descoperit în 2014. Un parfum bun, care rezonează cu mine şi care are are un chelcăşoz care mă “loveşte”, îmi e mai important ca un ruj sau un rimel.

Şi, last but not least, nu am avut probleme de sănătate care să nu poată fi rezolvate cu o pastilă, două. Cred că 2016 se califică la 8,90 :) – pentru note peste 9 ar fi trebuit să fi existat somebody to love.

metal

25 Oct 2016

Acum vreo câţiva ani buni cineva mi-a spus că la o scânteie, eu devin mai cumplită ca o armată sarazină.

Atunci mi s-a părut funny. Cei cîţiva care “şi-o luaseră” de la mine până la momentul respectiv – în freză sau uşor, de control – ar fi putut să-i dea dreptate, şi am adăstat un pic cu gîndul la ei, oare ce or mai fi făcând …

Între timp, se pare că mi-am ascuţit spiritul şi limba. Din păcate. Se pare că armata sarazină a cucerit noi poziţii. Who dafuk were these saracens?

De ce fac asta, Doamne? De unde pornirea asta de a face scrum aşa uşor? De unde puterea de a lovi cu cuvintele? De unde ştiinţa de a modula cuvintele ca să şfichiuie prin aer, rece ca tăişul lamei?* “Ai zis un Bună ziua care-a sunat ca un du-te-n p...”

Eram clasa a 6a când am folosit asta prima dată. Am stat o oră întreagă în picioare pentru că îi spusesem unei profesoare că nu ne-a predat lecţia din care voia să ne asculte. Profesoara a trimis acasă după mama, iar mama n-a avut altceva de zis decît “aşa a învăţat-o tat-su”. Da, tata m-a antrenat, urmând să aibă şi el de-a face cu limba mea ascuţită şi cu plăcerea de a întoarce cuvintele în arme împotriva lui. Într-a 12a era să nu intru în bac din pricina unei discuţii cu diriga, care s-a terminat având puncte de vedere divergente şi cam ireconciliabile, din nou a trebuit se implice mama, să-i spună că oricum nu-mi trebuie chimia ei, mai bine îmi dă 5, scapă de mine, dau bacul şi dispar din lumea ei, mă pregătesc pt. limbi străine.

Sunt zile în care plec la birou şi, trecând pe lângă o biserică, mă uit la turla ei cu cruce şi mă rog “Doamne, dă-mi răbdare!”. Dă-mi te rog răbdare cu cel care încearcă să mă prostească. Dă-mi te rog răbdare cu cel care întreabă de 10 ori pe săptămână acelaşi lucru, justificîndu-se că are atîta treabă încît preferă să nu ţină minte răspunsul. Dă-mi te rog răbdare cu stupidul care nu ştie de glumă şi cu cel căruia i se pare că ne putem trage de şireturi prea uşor. Dă-mi te rog răbdare cu mărunta la creier şi la inimă care vine şi-mi povesteşte cu lux de amănunte cum se omoară animalele la ţară, şi deşi o rog să tacă nu tace, şi mie mi se face rău şi transform răul în cuvinte cu care dau. “Vezi, M., ce se întîmplă cînd te rog să taci şi mă jigneşti? Te jignesc şi eu.” Dă-mi te rog puterea să nu îi mai evaluez, să nu le arăt că au atitudini greşite sau convingeri aiurea, să-i las să plutească în micimea şi ignoranţa lor, să nu le mai pun de fiecare dată o oglindă în faţă, să trec mai departe fără să le răspund, să mă fac că nu există, să număr pînă la 10, să, să să să….

Of.

Sau găseşte-mi, Doamne, un curs de debate, că toate sunt pentru puştanii de liceu …. nu am cu cine mă exersa ca lumea, îmi toc nervii degeaba.

Mulţumesc anticipat.

 

  • *astrologul de serviciu vine şi zice: cum de unde, ai Marte în Berbec, aspectat negativ de un Uranus care e pe comunicare, cum vrei să fie altfel? De unde apă să îl stingă, n-ai apă în astrogramă… Eşti Mistreţ de Metal, ce să mai vrei. Zornăie-ţi săbiile şi vezi să nu-ţi tai mustăţile.

 

auzite azi

19 Oct 2016
  1. torrentz2. YAY!
  2. „Politica economică a Guvernului poate fi rezumată în câteva propoziţii scurte: Dacă ceva funcţionează, taxează-l ! Dacă el continuă să funcţioneze, reglementează-l ! Și dacă nu mai funcţionează, subvenţionează-l !” – Ronald Reagan

7 Aug 2016

no more torrentz. sad.

euTelefon

18 Jun 2016

alb şi frumos. foarte frumos. <3

top 7

25 May 2016

Azi la radio, Ciprian Muntele a avut ca temă top 7 miracole personale. Nu aveam timp să stau să scriu mesaje, aşa că-mi adun gândurile aici.

Top şapte miracole personale.

unu: primăvara. (ya wouldn’t have guessed, have you..) momentul 0,5 al primăverii, pământ mustind a apă, frunzuşoarele încă răsucite în boboc, trunchiurile negre, cerul verde-albastru, miros reavăn, umed, de sevă nouă.
Prin extensie: orice pom înflorit. de la corcoduş, pe care îl iubesc la nemurire, până la salcâm. orice magnolie magnifică, orice liliac minunat, cireş sakura,  prun, migdal, măr, orice lemn care înfloreşte…. [dar atât, teiul se exclude din ecuaţia asta].
În cartea Din Poveştile Asiei era o poveste chinezească (sau japoneză) cu un bătrân care medita, şi care a meditat atât că până şi scăunelul pe care stătea a prins să înfrunzească. Mi se părea cea mai minunată poveste şi când o terminam o mai citeam o dată, de fapt, nici n-o citeam, doar mă uitam la litere şi mă gândeam cum a înflorit scăunelul. Mă bătea gândul să încerc şi eu cu un taburet de lemn, să-l pun în cadă la făcut rădăcini, dar am renunţat… era lăcuit…

doi: muzica. muzica. fantastica şi nesfârşita lume a sunetelor. stil? preclasic / clasic / baroc, dacă chiar trebuie, dar poate să ajungă până la Romica Puceanu, cum grano salis. Poate să fie un concert de violoncel de Bach sau un concert Queen, e perfect. Poate să fie Jaroussky, muzică polifonică gregoriană, muzică mongolă, africană sau Rammstein.

trei: culorile. vitraliile. Impression, Soleil Levant. Les coquelicots. Café Terrace at Night. Meisje met de parel. un grafitti inteligent. culori.

patru: caligrafia. de care nu sunt în stare, dar care mă transpune total. uneltele de scris, urma cernelei pe pagină, o curbă perfectă. înfloriturile manuscriselor din Evul Mediu. caligrafia modernă. kanji.

cinci: pietrele. mereu găsesc una care e diferită de toate celelalte.

şase: arhitectura. Mai ales … la ce bun să încerc să aleg? De la bisericile romanice la Tadao Ando, Oscar Niemeyer, Frank Lloyd Wright şi Alvar Aalto. De la cutele goticului la înfloriturile Art Nouveau. Tot e al meu! Ce mă uimeşte şi mă încântă e stucatura. Acest bibil cu rol pur estetic mi se pare absolut genial. Sunt unele piese de stucatură cu modele alambicate, cu amoraşi şi iniţiale prinse printre frunze stilizate, unele mari cât jumătate de geam (e o astfel de casă în drumul meu zilnic, şi mă uit mereu cu uimire la ditamai biscuitul cu nici un rol altul decât de decor, cu rânduri întregi de şnururi înnodate în colţuri ca nişte noduri gotice). Acum nu se face aşa ceva nici în vis, suntem într-un veşnic stil internaţional de sticlă şi beton, cu linii drepte şi fără forme şi detalii :(.

şapte: mintea umană. unde e. dacă e de calitate nu-mi ajunge s-o iscodesc, însă mă plictiseşte dacă e în unghiuri drepte şi cu prea multe ziduri fără ferestre.

pod

24 May 2016

Azi am citit că Brooklyn Bridge, din New York, are vreo sută treizeci şi ceva de ani. Uitându-mă la poza lui de pe Wiki mi-am dat seama de un lucru.

Întotdeauna am spus că îmi place să fiu the catcher in the rye. Eu sunt cel pe care contezi. Cel care proofreads înainte de ok. Cel care are în calculator chestii de acum 1000 de ani de care poţi avea nevoie la un moment dat. Cel care ştie lucruri şi pe care te poţi baza pentru informaţie. Eu sunt cel care stă la marginea drumului şi te ajută să nu cazi. Eu îţi şterg lacrimile şi te pun la loc pe drum, şi dacă vrei, îţi repar şi bicicleta. Eu sunt cel care te face să râzi şi luptătorul ninja de unul singur pentru câte-o idee. Eu sunt ultimul, the lonesome rider, făcătorul de detoate ca să fie bine. Eu am grijă de lucrările colegilor, de zilele de naştere, de cafeaua şefilor, de lumina din birou, de florile de la geam, de atmosferă. Vrei bani, te împrumut, am împrumutat de când mă ştiu, dar nu am cerut nici dacă am avut nevoie la un moment dat. Ai probleme? Vino la mine şi te voi ajuta.

Dacă găseşti singur drumul până la mine.

Pentru că nu ştiu să construiesc poduri. Eu nu ştiu să fiu cel care vine către, cel care cere ajutor, cel care construieşte relaţii. Şi nu, nu sunt introvertită. Dar nu ştiu să comunic. Eu nu dau telefoane – doar primesc, și asta cu mari eforturi (colectoarea de apeluri ratate). Am un mobil cam vechiuț, îi încarc bacteria o dată pe  zi, dar nu pentru că vorbesc sau stau pe net. Aș putea să-mi iau unul de 100 de lei.

Eu doar sunt. Ca the Pointed Man din The Point, I just am.

you don’t have to have a point to have a point.