Skip to content

7 Aug 2016

no more torrentz. sad.

euTelefon

18 Jun 2016

alb şi frumos. foarte frumos. <3

top 7

25 May 2016

Azi la radio, Ciprian Muntele a avut ca temă top 7 miracole personale. Nu aveam timp să stau să scriu mesaje, aşa că-mi adun gândurile aici.

Top şapte miracole personale.

unu: primăvara. (ya wouldn’t have guessed, have you..) momentul 0,5 al primăverii, pământ mustind a apă, frunzuşoarele încă răsucite în boboc, trunchiurile negre, cerul verde-albastru, miros reavăn, umed, de sevă nouă.
Prin extensie: orice pom înflorit. de la corcoduş, pe care îl iubesc la nemurire, până la salcâm. orice magnolie magnifică, orice liliac minunat, cireş sakura,  prun, migdal, măr, orice lemn care înfloreşte…. [dar atât, teiul se exclude din ecuaţia asta].
În cartea Din Poveştile Asiei era o poveste chinezească (sau japoneză) cu un bătrân care medita, şi care a meditat atât că până şi scăunelul pe care stătea a prins să înfrunzească. Mi se părea cea mai minunată poveste şi când o terminam o mai citeam o dată, de fapt, nici n-o citeam, doar mă uitam la litere şi mă gândeam cum a înflorit scăunelul. Mă bătea gândul să încerc şi eu cu un taburet de lemn, să-l pun în cadă la făcut rădăcini, dar am renunţat… era lăcuit…

doi: muzica. muzica. fantastica şi nesfârşita lume a sunetelor. stil? preclasic / clasic / baroc, dacă chiar trebuie, dar poate să ajungă până la Romica Puceanu, cum grano salis. Poate să fie un concert de violoncel de Bach sau un concert Queen, e perfect. Poate să fie Jaroussky, muzică polifonică gregoriană, muzică mongolă, africană sau Rammstein.

trei: culorile. vitraliile. Impression, Soleil Levant. Les coquelicots. Café Terrace at Night. Meisje met de parel. un grafitti inteligent. culori.

patru: caligrafia. de care nu sunt în stare, dar care mă transpune total. uneltele de scris, urma cernelei pe pagină, o curbă perfectă. înfloriturile manuscriselor din Evul Mediu. caligrafia modernă. kanji.

cinci: pietrele. mereu găsesc una care e diferită de toate celelalte.

şase: arhitectura. Mai ales … la ce bun să încerc să aleg? De la bisericile romanice la Tadao Ando, Oscar Niemeyer, Frank Lloyd Wright şi Alvar Aalto. De la cutele goticului la înfloriturile Art Nouveau. Tot e al meu! Ce mă uimeşte şi mă încântă e stucatura. Acest bibil cu rol pur estetic mi se pare absolut genial. Sunt unele piese de stucatură cu modele alambicate, cu amoraşi şi iniţiale prinse printre frunze stilizate, unele mari cât jumătate de geam (e o astfel de casă în drumul meu zilnic, şi mă uit mereu cu uimire la ditamai biscuitul cu nici un rol altul decât de decor, cu rânduri întregi de şnururi înnodate în colţuri ca nişte noduri gotice). Acum nu se face aşa ceva nici în vis, suntem într-un veşnic stil internaţional de sticlă şi beton, cu linii drepte şi fără forme şi detalii :(.

şapte: mintea umană. unde e. dacă e de calitate nu-mi ajunge s-o iscodesc, însă mă plictiseşte dacă e în unghiuri drepte şi cu prea multe ziduri fără ferestre.

pod

24 May 2016

Azi am citit că Brooklyn Bridge, din New York, are vreo sută treizeci şi ceva de ani. Uitându-mă la poza lui de pe Wiki mi-am dat seama de un lucru.

Întotdeauna am spus că îmi place să fiu the catcher in the rye. Eu sunt cel pe care contezi. Cel care proofreads înainte de ok. Cel care are în calculator chestii de acum 1000 de ani de care poţi avea nevoie la un moment dat. Cel care ştie lucruri şi pe care te poţi baza pentru informaţie. Eu sunt cel care stă la marginea drumului şi te ajută să nu cazi. Eu îţi şterg lacrimile şi te pun la loc pe drum, şi dacă vrei, îţi repar şi bicicleta. Eu sunt cel care te face să râzi şi luptătorul ninja de unul singur pentru câte-o idee. Eu sunt ultimul, the lonesome rider, făcătorul de detoate ca să fie bine. Eu am grijă de lucrările colegilor, de zilele de naştere, de cafeaua şefilor, de lumina din birou, de florile de la geam, de atmosferă. Vrei bani, te împrumut, am împrumutat de când mă ştiu, dar nu am cerut nici dacă am avut nevoie la un moment dat. Ai probleme? Vino la mine şi te voi ajuta.

Dacă găseşti singur drumul până la mine.

Pentru că nu ştiu să construiesc poduri. Eu nu ştiu să fiu cel care vine către, cel care cere ajutor, cel care construieşte relaţii. Şi nu, nu sunt introvertită. Dar nu ştiu să comunic. Eu nu dau telefoane – doar primesc, și asta cu mari eforturi (colectoarea de apeluri ratate). Am un mobil cam vechiuț, îi încarc bacteria o dată pe  zi, dar nu pentru că vorbesc sau stau pe net. Aș putea să-mi iau unul de 100 de lei.

Eu doar sunt. Ca the Pointed Man din The Point, I just am.

you don’t have to have a point to have a point.

primit pe mail

24 Apr 2016

From: Thomas <cherokee_lane@…>
To: waste_land@bigfoot.com
Subject: Fwd: stimata domnishoara… :)
Date: 24 July 1998 16:53

Desigur rîndurile acestea vă va surprinde atît prin contzinutul lor, cît shi prin identitatea celui care vi le scrie shi care preferă mai bine să rămîie anonim decît a risca să nu fie întzeles sau judecat după alte principii căci sufletul femeii este un amalgam din care nu shtii cum să te comportzi spre un rezultat cît mai translucid.

De fapt, mă cunoashtetzi foarte bine din vedere căci m-atzi văzut de multe ori, atît în tramvai cît shi în alte regiuni. Nu însă pe această bază de cunoshtintză purced la scrisoarea de fatză, dorind a rămîne un incongoscibil ce nu are nici un interes de egoism, dorind numai a face un bine aproapelui său.

Iată despre ce este vorba, sau poate ar fi mai bine să nu vă spun, pentru a nu crede că este vorba de intrigi sau fitiluri, ceea ce nu face parte din substratul meu, aceste idei fiind mijloace de oameni fără clasă socială sau cei 30 de ani de-acasă că atîta am shi deci nu sînt copil. Shtiu, că dv. cunoashtetzi foarte bine pe domnul P.A. Această persoană, prin minciuni shi cadouri de altă sorginte, s-a transpus în simpatia dv. izbutind chiar să reushească shi astfel să se laude cu aceasta, atît prin familii cît shi în alte localuri publice, spunînd, ceea ce nu este abstract fatză de memoria unei domnishoare, că “are un corp ce nu s-a dovedit” shi chiar “casatzie în sectzii unite” cuvinte ce le-a auzit o lume întreagă shi din care transpiră că adică a ajuns pînă acolo shi deci nu e adevărat că vă tzinetzi rangul în societate nemaifiind în acest fel.

Nu shtiu care este adevărul complect shi nici nu mă interesează, nefiind simetric cu scopurile mele. Ceea ce shtiu însă, este că acest domn nu se multzumeshte a vă compromite numai pe dv., dar mai umblă shi cu alte pramatii cum este de exemplu d-ra T.I., cunoscuta văduvă shi persoană clandestină, care a îngropat trei bărbatzi cu cununie, plus altzii prin libertinaj fiind atinsă de o boală care nu iartă shi pe care o posedă în mod eredital, atît părintzii cît shi fratzii săi, fiind atinshi de acest flagel. Ori e păcat de o fiintză atît de slăbutză ca dv., că n-ar strica să vă hrănitzi mai subcutaneu, dar shtiu că e din cauza siluetei ca să nu se denatureze, – spre a fi indusă în eroare de acest individ, plin atît de datorii cît shi de microbi shi care în plus mai are curajul să vă shi înshele trăind cu acea persoană într-un mod absolut autentic.

Nu-mi place să mă amestec în viatza nici unui alter-ego, dar este o crimă ca o fată de esentza dv., pentru care sînt oameni, chiar de 30 de ani cu situatzie morală, imobil shi lichid, care are diferite intentzii de viitor, – să ajungă a fi de distractzia domnului P.A., care n-are altceva în viatză, ca caracter shi intelect, decît dunga de la pantaloni shi acel porttzigaret de argint, arme cu care zăpăceshte fetele cinstite, fiind shtiut că fetele cinstite în privintza acestui gen de inshi sînt cele mai tîmpite.

Aceasta fiind ceea ce aveam să vă spun, mi-am făcut datoria, rugîndu-vă ca în acest ceas al unsprezecelea, să alegetzi între un ics fără tzel shi un anonim serios, dănd un semn de viatză la telefonul 33227, Societatea “Pecopex” unde întrebatzi de dl. Anghel Popescu shi viu imediat.

Al dv. cu tot respectul shi acuratetzea,

Un anonim

L A

15 Apr 2016

azi am făcut un lucru bun, băgamiaşşş!!

un lucru bun pentru altcineva, unul prost pentru mine. mi-am urcat nivelul de bile albe pentru juma de an – din punctul altcuiva de vedere. din al meu, îmi vine să-mi trag palme.  mă simt ca un cur şi aş vrea să dau timpul înapoi să nu mă mai împingă corectitudinea să atrag atenţia “vezi că-ţi expiră detaşarea”, când spre binele meu era să expire, î n p l m ! ! ! ! ! ! ! !

Ah, ce nervi am cînd sunt proastă fiind deşteaptă! Că nu e prima dată. De-ar fi ultima.

jar

4 Apr 2016

Îmi aduc aminte prima baie noaptea. Era în primul an al meu pe insulă. Nicu ne-a luat cu barca şi ne-a zis că trebuie să facem asta, e ceva extraordinar şi pe care trebuie să-l experimentăm aşa. Ne-a dus departe de tabară, a tras pe un mal şi “gata, aici faceţi voi baie, iar eu dincolo. Cînd fluier ieşiţi, apoi vă-mbrăcaţi, şi cînd mai fluier o dată, să ştiţi că vin şi trebuie să fiţi gata”.

prima baie-n pielea goală noaptea, în Dunăre. nightswimming, cum ar zice REM

La întoarcere auzeam din barcă cum se strigau premiile de peste zi, şi tocmai mi se striga pseudonimul ales iar dl. Anania aştepta să se prezinte cei chemaţi. Am urcat scările bacului în grabă, blugii se lipiseră de fundul ud, vârfurile părului erau şi ele ude – le-am îndesat sub geacă şi hai să-mi iau premiul. Dl. Anania îşi căuta fata din ochi, eu am înşfăcat diploma şi am tăiat-o în public, înainte de a da explicaţii.

apoi au mai fost multe puţless-uri, cum urma să le numim.. câteva în fiecare an… la începuturi erau fetele separat şi băieţii separat – apoi împreună; mai întîi pe nopţile fără lună – apoi nu mai conta, mai important era să fie o seară caldă, fără vânt; mai întâi ştiam doar noi – apoi spuneam prietenilor, amicilor de încredere “diseară e de puţless, veniţi?”, cel mai mulţi cred că am fost vreo 12; altădată au pus luminile de la bacuri pe noi şi a venit poliţia de frontieră;  într-un an a fost şi Nemireanul, “suntem trei şi trei, dar R. ce e? ce vrea, poate să aleagă”; într-alt an nivelul apei era în creştere şi sălcioarele d-abia răsărite de pe mal erau deja în apă şi ne gâdilau pe picioare.. acum sub sălcioarele alea ne punem corturile şi hamacele…

puţless-ul a fost întotdeauna în legile nescrise ale taberei. ultima baie a fost cu Bănuţii, în ultimul an. dac-aş fi ştiut aş fi tratat-o cu mai mult respect.

… întotdeauna mi se pune un nod în gât cînd îmi aduc aminte de băile de noapte. retrăiesc autenticitatea momentului ăla, revăd luminile reflectate în Dunăre noaptea, îmi ştiu bucuria, senzaţia de libertate furată, de linişte..

 

Câteodată deschid borcanul şi mai iau o linguriţă, de poftă.