Skip to content

Bland tomtar och troll

19 Jun 2017

Look at them, mother Troll said. Look at my sons! You won’t find more beautiful trolls on this side of the moon

John Bauer – Wikipedia – 1915, watercolor, din anuarul Bland tomtar och troll (Printre Gnomi şi Troli)

 

 

FB

3 Jun 2017

Azi era să-mi închid contul. Un click distanţă. Prea mult voayeurism. Prea multă fericire afişată … nu mai rezist la atîtea poze lăbărţate cu oameni veseli şi mulţumiţi, cu mâncare, cu plimbări prin lume.. sunt aşa de “cadru după cadru” că dacă le-aş derula repede ar arăta ca un film.

De la ultima însemnare pînă acum, iată, am bibliotecă. Mare, înaltă, alburie (mesteacăn), cu spaţii închise, unde maldărul de cărţi care-mpingea rafturile din ţîţîni la cealaltă acum stă larg şi rispit, aş mai avea loc de încă p-atît. Aşa că la tîrgul de carte de săpt. trecută am putut, după ceva vreme, să-mi iau cărţi. Şi-n loc să citesc, stau să mă uit prin vieţile altora şi să mă gîndesc a mea unde e.

O să cam închid tot zilele astea. Îmi privatizez şi blogul, numai să caut de unde. Scriu pe laptop, şi am, pe lîngă mulţumirea că nu le citeşte nimeni, şi plăcerea de a nu trebui să termin ce încep, which is so much me.

neterminata.

eu şi cu mine, noi două.

1 May 2017

Zilele astea m-am văzut cu nişte prieteni. Cu prieteni vechi, de peste 20 de ani, cu care într-o vreme ne vedeam des.

Am îmbătrânit cu toţii. Am obosit, ne-au căzut dinţii, am chelit, ne dor şalele şi nu mai avem chef să pierdem timpul. Am plecat să stăm trei zile la Slănic şi am stat doar două pentru că era frig. Şi ziua, ploaie mocănească londoneză, noroi, frig, unde să umbli pe vreme ca asta, şi noaptea, aşternuturi umede şi reci, plus câini lătrând. Deci nu. Azi ne-am adunat şi am plecat, nici nu se făcuse 12 ceasul şi eram pe drum. Păcat. Eu aş mai fi stat măcar pînă pe la 16. Era aer curat, reavăn, undeva la capătul oraşului era un miros umed şi plin, să-l tai să-l pui pe pâine. Mi-e dor de pădure.

Am încercat de vreo 3 ori să povestesc ceva şi nu am reuşit. Nu mi-am găsit loc. Comentam ceva la cîte-o povestire de-a lor şi nu mă auzeau. Ziceam ceva şi nu comenta nimeni. Vorbeau despre literatură japoneză şi nu mi se adresa vreo întrebare sau ceva din care să pot să spun ce ştiu. Adică nah, nici nu conta că-s acolo. Cu vreo două excepţii, două momente în care mi-am găsit o nişă şi m-am făcut auzită.

Ori mi-am pierdut glasul, ori farmecul. Ori amândouă.

Mi-e dor să văd că mă apreciază cineva, că mă iubeşte, că contez. Mi-e dor să văd că sunt importantă pentru cineva. Mă amăgesc zicînd că am prieteni, dar n-am, sunt conştientă de asta. Pe cine sun? Pe nimeni. Cine mă sună? 1 persoană. Cel care face legătura între noi, pierduţii. O singură persoană ne sună şi ne povesteşte ce fac ceilalţi. Aflăm, şi astfel nu mai sunăm noi.

Sunt obosită. Ce-i mai rău e că simt că aş avea nevoie de un psiholog. Sau psihiatru? De cineva care să mă ajute să mă susţin psihic pentru că nu sunt mulţumită de mine, nu-mi plac oamenii şi totuşi tînjesc după companie. Ce-o fi în capul meu? Să plec? Să stau? Să răspund la telefonul care sună? Să sun eu înapoi? Să merg cu ele? Să îmi schimb maşina? Să îmi iau bibliotecă? Să merg mai mult pe jos? Să iau nişte magneziu? (nu, că iar fac fundul cît China)

Vorbim în monologuri şi ne mirăm de ce nu ne vede lumea. Pentru că nu suntem.

idee

16 Apr 2017

pentru un film scurt. foarte scurt, max. 3 minute.

lumină gri filtrată prin jaluzele verticale. un pat de spital, cu o persoană învelită în cearceaf. close up pe degete lovite, pe vânătăi, catetere şi branule, bandaje, fire, tuburi de dren. persoana respiră asistat, se aude fîşîitul plămânului artificial. se aude bipăitul monitoarelor electronice cu diverşi parametri. imaginea pleacă de la persoana din pat spre stativul cu pungile de sânge şi glucoză, spre monitoare. sunetul monitoarelor se aude ceva mai clar, şi ne dăm seama că secvenţa de sunete e constantă, şi monitorul cardiac repetă acelaşi desen, cu aceeaşi rată a bătăilor inimii… adică e blocat… imaginea ajunge (dă să treacă şi revine peste, şocată) un monitor cu the blue screen of death.

Error. Please restart.

Christos a înviat.

chiloțăreală

30 Mar 2017

Ce ne învaţă pe noi toate emisiunile de kkt de la majoritatea posturilor TV actuale: că nu mai există intimitate, discuţii private, civilitate, respect pentru celălalt. Arătatul chiloţilor în direct face rating, aşa că scursorile coboară din TV în viaţă şi auzi mai mult decât vrei să auzi…

Acum câteva zile. Dimineaţă. Service. Muncă, bărbaţi în salopete unsuroase, frig, noxe, gresie alunecoasă, ploaie ţuruind pe lângă un geam, jeg, glume de autobază. Public: eu şi o altă tipă – cu telefonul lipit de ureche. Am stat acolo cam o oră jumate, din care cred că a stat fără să vorbească la telefon maxim 15 minute.

Discuţia era despre cum ei îi ticăie ceasul şi vrea un copil. Dar că tipul cu care are o relaţie la momentul actual nu are chef de complicaţii. Ea însă ţine la el şi nu vrea să se ducă cu altul. Atît. Repetat, iar şi iar, cu multe cuvinte, cu glume, cu comentarii negative, cu amintiri din copilărie cu bunica care o învăţa ce şi cum să facă cu bărbații, cu sfaturile colegelor etc., cu multe detalii pe care mie acum mi-e silă să vi le împărtăşesc. Nu vorbea tare, dar vorbea. Din cînd în când, bărbaţii din service se opreau şi o ascultau, ridicau din sprâncene şi făceau glume, că nah, subiectul era la îndemînă, dintre care singurele mai blînde ar fi gen „Hai, cine se oferă!? N-auzi băi că are pe unu’?”

Cînd i-a fost gata maşina i-a spus prietenei „pot să te sun eu în 5 minute?”

Staruri de doi bani îşi povestesc viaţa sexuală la televizor, iar omul cu IQ cu o cifră înţelege că aşa e normal, să ne chiloţărim cu public. Nu mai e decenţă, limită, bun simţ.

7 Mar 2017

anul 2017 a început mai puţin bine.

ok, adevărul e că … a început chiar prost. mizerabil.

pisica Yuki a murit. peste 5 zile se fac două luni, şi eu încă nu gîndesc că a murit. pentru mine ea e încă aici, doar că nu o mai aud.

i-a fost rău, a vomitat într-o seară (pe 9 ianuarie), am dus-o la CrystalVet, pe Iancului, pe 10 dimineaţa, şi abia atunci a început dezastrul. dintr-o pisică cu o stare cam proastă, au reuşit ca în 48 de ore să-mi dea un leş într-o pungă mov de gunoi, cu branula nescoasă. costul decesului: 1000 lei, plus nişte medicamente. diagnosticul? malpraxis.

am văzut deunăzi maşina lor de salvare pe stradă, şi mi s-a strâns inima. ce animăluţ o mai fi murit cu zile din pricina lor? ce stăpîn inocent îşi pune speranţa în ei ca să primească la sfârşit explicaţii inutile şi barbare?

încă nu pot vorbi despre asta, dar când voi putea, o să găsesc o modalitate să le trimit un control pe cap. pentru că au nişte proceduri de rahat. rana e vie, lipsa e acută, tristeţea e enormă, locul e gol, amintirile dau năvală şi nu vin întâmplări noi peste. pesemne chiar nu mai e, deşi o caut, aşa cum mă căuta ea cînd nu eram acasă. când eram, stăteam împreună non stop, eram “siameze lipite la naştere”.

în februarie mama s-a operat de cataractă şi operaţia a mers prost. a avut dureri de zicea că dacă nu eram acasă s-ar fi aruncat de la etaj. vinerea viitoare e programată la “dres”. pînă atunci calmante, linişte şi mai puţină lumină, că orice sursă de lumină i se dublează în ochi ca şi cum ar bate-o soarele non stop. ochii văd diferit şi creierul oboseşte. a devenit confuză. şi după ce terminăm cu ochiul, ne aşteaptă ortopedia, şoldul cel înţepenit…

yay me.

doamne, ţine-mi serviciul aşa cum e, pentru că e colacul meu de salvare. întotdeauna m-am aruncat în muncă, şi după ce s-a stins tata.

în rest e bine. vine primăvara, creşte ziua, chestii d-astea. din weekend am reînceput să ascult muzică.

my happiness, my snowdrop

Name YUKI
OTHER SCRIPTS: 幸, 雪, 由貴, 由紀, etc. 
From Japanese (yuki) meaning “happiness” or (yuki) meaning “snow”. It can also come from (yu) meaning “reason, cause” combined with (ki) meaning “valuable” or (ki) meaning “chronicle”. Other kanji or kanji combinations are also possible.

călduţ

31 Dec 2016

un an călduţ şi prietenos ca o zi de toamnă.

şi mie nu-mi plac zilele de toamnă decît dacă sunt însorite şi luminoase.

dar a fost un an ok. de 8,50

Un an cu iPhone (nu ştiu ce pun ăştia de la Apple în telefoane că eu am uitat să folosesc un Android după vreo două luni de iPhone. Mă simt ca Răducioiu după 6 luni de Italia, “cum se dice asta la voi”… Samsungul de serviciu a devenit pur decorativ, ştiu doar să glisez pe bulina verde cînd îl aud că sună.)

Un an cu vacanţă în Grecia,  cu prea-minunatul Sarakiniko şi fantasticul râu Acheron, cu marea verde pe care o visam, cu plimbarea cu bărcuţa, cu autostrăzi de care nu aflase nici ultimul update pe GPS şi 60+ tuneluri, cu plantaţii de piersici pe mai bine de 10 km, cu încercarea de furăciune cu bonuri scrise în greacă, cine buricul lui Mohamed stă să le desluşească? – eu. “Aici scrie omletă, nu am avut omletă, nu e ăsta bonul nostru”.

IMG_0900.JPG

Un an ok la birou. Începutul cam anevoios, noroc cu un adjunct de treabă care a apreciat ceea ce fac şi m-a ajutat să nu mă simt inutilă. De pe la jumătatea anului ne-am revenit (a, da, m-am lămurit, aici e una deşteaptă şi una frumoasă) şi finalul a fost chiar vesel, cu un (al 5-lea) director (în 13 luni calendaristice) care e Vărsător ca mine, cu vorbe-n gură, bombăneli, miştouri şi sarcasm la care-mi mai bag şi eu coada cu plăcere.

Un an fără plimbări multe prin ţară, haihui pe cărări … Cu o singură excepţie notabilă: Bucureşti – Transfăgărăşan – Braşov – Bucureşti cu mama, în 13 ore.

Un an fără dragoste… Îmi aduc aminte de o prietenă care se-ntreba de ce e singură, ce, ea nu e iubibilă? Dacă tot m-am măritat cu serviciul, măcar să-mi placă ceea ce fac. Şi-mi place tot, ţine-mi-l-ar Dumnezeu aşa mulţi ani.

În concluzie, vă doresc şi-mi doresc să avem un 2017 aşa ca-n poza mea făcută în Fiskardo, Kefalonia: vesel, proaspăt, colorat, gâdilicios la suflet, însorit şi înflorit.

edit 2017: m-am gândit mai bine. La plusurile lui 2016 intră şi Tom Ford Noir, ca parfum de iarnă. Alături de Shiseido, Zen, pentru vară, descoperit în 2014. Un parfum bun, care rezonează cu mine şi care are are un chelcăşoz care mă “loveşte”, îmi e mai important ca un ruj sau un rimel.

Şi, last but not least, nu am avut probleme de sănătate care să nu poată fi rezolvate cu o pastilă, două. Cred că 2016 se califică la 8,90 :) – pentru note peste 9 ar fi trebuit să fi existat somebody to love.