Dragii mei,
O să îmi expire asigurarea Casco obligatorie încheiată la Asi8an acum 3 ani când mi-am luat maşina.
Ia ziceţi, unde să mă asigur, cum şi-n ce fel? Ce părere aveţi despre asiguratori, sume, francize, ş.a.m.d.
Duminică am ieşit un pic din Bucureşti.
În dreptul localităţii Otopeni am zărit nişte banner-e cu textul “Duminică 03 04 Octombrie …” – aşa, cu 03 barat şi scris 04 cu alt font şi-n altă culoare. Anunţau o demonstraţie aviatică ce avea loc chiar atunci. Dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus – avioane, deh. Pe deasupra drumului am zărit două în zbor sincron.
Mergând în continuare cu maşina, am aflat de la radio că sâmbătă şi duminică a fost / era SofistiCat, expoziţia de pisici de la Sala Palatului. Dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus – pisici, deh.
Mai pe seară am văzut la televizor că tot în acest weekend a avut loc un târg de produse eco-bio-agro la Muzeul Satului. Dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus – deh.
Oare de ce astfel de informaţii nu intră la ştirile de vineri? Oare s-o numi reclamă? Mă gândesc că e mai mişto să afli inainte ce poţi face în uichend decât după, ce ai fi putut face. Şi dacă dai informaţia după ce nu mai e de actualitate, nu e fix degeaba? Ce mă interesează pe mine că reporterul Nea Titi a fost la showul aviatic? Acolo voiam să merg eu. Ce-mi pasă mie că nu-ş ce blondă cu mult ăăă în gurăăăă a fost laă tââârgul de produseăă ecologice de la ăă Muzeul Satului undeă a luat nişteă dulceaţă de zmeură (noroc că astea au ă la final pe bune). Argh.
Cireaşa de pe colivă a venit din partea poliţiei române.
Pe-nserat, la venire, cum stăteam eu pe podul de la Ik3a pufăindu-mi ţigara de-acum tradiţională pentru unitatea aia de timp şi spaţiu, văd pe căruţabilul de pe sensul celălalt, cam în dreptul zonei viitorului pasaj, o mogâldeaţă ca un sac de cârpe. Pe măsură ce m-apropiam – mi-am terminat ţigara şi tot n-ajunsesem în dreptul ăla – mogâldeaţa prindea contur de om căzut în drum. Maşinile care ieşeau din Bucureşti ocoleau, maşinile care intrau în Bucureşti se uitau. Era un bărbat căzut exact la marginea carosabilului, cu un bagaj în mână. După haine nu era aurolac. N-aveam unde să trag dreapta, eram ca-n banc, în faţa mea maşină, în spatele meu maşină, la stânga mea maşină, la dreapta mea maşină… Coloana se mişca cu 5 maşini pe oră, dar totuşi se mişca. La intersecţie era poliţie, se-auzea fluierând.
Ok, îmi zic, ajung şi le spun lor.
Ajung, şi-ncerc printre fluierături să-i urlu primului poliţai că e un om căzut pe carosabil pe partea cealaltă. No luck. Este un om căzut… degeaba. Încetinesc în marea de maşini în speranţa că prind iarăşi semaforul. Care semafor? Poliţişti în număr de 3 la distanţă de 10 metri, toţi cu aceleaşi gesturi. Din urmă claxoane. Trag cât puteam pe stânga (coteam spre Aviaţiei), mă urc pe bombeurile unui poliţai şi apuc să urlu înaintea lui că e un omcăzutpecarosabilpesensulcelălalt. O faţă roşie şi umflată de efort urlă înapoi la mine: Şi ce-mi pasă mie? Mişcă maşina!!!
Ăştia de la circulaţie sunt puşi acolo numai să dea din mână şi să respire prin fluier. Înţeleg că era cu altă treabă, dar mi-a fost greu să plec din zonă …………
Stonehenge de Bucureşti
Stadionul Naţional, septembrie 2009
dintre noi acum 4 zile Ionu lu’ Grigore din Sălişte, Paganini, ceteraşul ăla moroşan care n-avea stare, învârtea vioara în toate felurile şi tot scotea muzică din ea. Nu prea spune netul chestia asta, din păcate.
Am aflat ieşind pe contul meu de Trilulilu, unde-am pus acum ceva vreme un clip filmat de mine în Israel. Acolo a comentat o doamnă acum două zile, ştia prea bine.
Dumnezeu să-l odihnească, şi să mai dea talentul lui şi altora. O să-mi lipsească.
Ia mai serviţi o dată, dragilor, şi bucuraţi-vă de bucuria lui.
Lista de mai jos vine de la o grădiniţă de stat, şi reprezintă o listă de necesităţi de scurtă durată, maxim până prin decembrie. Fiecare copil va avea în dulăpior o pungă cu cele cumpărate de părinţi şi le va folosi când va fi dori doamna educatoare. Între timp pot surveni necesităţi neprevăzute (10%, ca-n orice contract), car vor fi anunţate la avizier. Tot acolo va apărea o listă cu copiii ai căror părinţi sunt restanţi.
Grădiniţa e de stat, deci nu costă.
Doar lista de faţă, 9 lei pe zi pentru masă, aproximativ 30 lei pe săptămână pentru cursurile extracuriculare (lb. engleză, arte marţiale, dans de societate şi lb. germană), fondul clasei de 100 de lei pe trimestru (sau pe lună?) – toate plătibile la începutul lunii. La care se adaugă încă nişte neprevăzute, reprezentate de diverse excursii şi activităţi săptămânale în afara grădiniţei – care se vor plăti în ziua respectivă.
[Am respectat întrutotul grafia documentului, inclusiv typo-urile. N-au aflat de cratimă, doar de underscore.]
LISTA RECHIZITE _ Grupa mare-pregatitoare
_ CREIOANE NEGRE ( de scris ) _ 4 buc.
_ CULORI CERATE _ 2 cutii (cel putin 12 culori fiecare cutie ) _ creioane lungi de la firma BIC
_ ASCUTITORI _ 2 buc. _ de metal
_ CARIOCA _ cel putin 12 culori _ de foarte buna calitate
_ TEMPERA 1 cutie (numai TUBURI) cel putin 10 culori _ sa fie STRAINE
_ PENSULE _ 4 grosimi
_ PLASTILINA_, numai STRAINA, numai cea recomandata de educatoare
_ COLI DE SCRIS ALBE _ 100 buc.
_ COLI de scris COLORATE _ 30 buc.
_ COLI GROASE, CARTONATE COLORATE _ 20 buc.
_ COLI XEROX _ 1 top
_ ARACET _ 1 stlicuta
_ CAIETE DE DESEN _ MARI _ 3 buc.
_ COLI GLASATE _ 1 set format MARE
_ MARKAR _ 4-5 culori pentru TABLA ALBA
_ OBIECTE BIROTICA _ pixuri, scotch, super glu, agrafe birou, ace cu gamalie, pioneze colorate lungi, etc)
_ MAPE PLASTIC pentru dosare _ 30 buc.
_ DOSARE CARTON GROS COLORAT CU ELASTIC _ 2 buc.
_ ETICHETE AUTOCOLANTE _ 2 marimi
_ FOLII ABTIBILDURI AUTOCOLANTE ( 4 buc. diferite imagini si bulinute) _ foii de mici dimensiuni
_ SUITAS _ 5 m
_ PANGLICUTA _ 3 m
_ BANDA DUBLU ADEZIVA
_ 1 CD _ MUZICA PENTRU COPII (la recomandarea educatoarelor)
_ 1 CD _ JOC CALCULATOR (la recomandarea educatoarelor)
_ 1 DVD _ FILM pentru Copii _ TRADUS in lmba ROMANA ( la recomandarea educatoarelor)
_ JOC DE MASA (la recomandarea educatoarelor)
_ JOC DE CONSTRUCTIE (la recomandarea educatoarelor)
_ GUME _ 2 buc.
CAIETE TIP: matematica, educarea limbajului, cunoasterea mediului, exercitii grafice, activitati practice, etc. )_ VOR FI PROCURATE LA NIVEL DE GRADINITA.
Acum câteva săptămâni m-am trezit comentând pe un blog o chestie despre mine pe care n-am prea spus-o nimănui, chiar dacă nu le e străină unora. Am vorbit despre the suicidal April.
Mda.
De obicei povestesc despre asta detaşat, începând povestea de la subiectul licenţei mele din facultate.
Aş fi vrut ca subiectul licenţei să se ocupe de sinucidere în cazul culturii japoneze, dar şeful de secţie de atunci, de la Persană, mi-a spus că facultatea se numeşte de limbi şi literaturi străine, cuvintele cultură şi civilizaţie nu se află acolo, şi că dacă totuşi vreau subiectul ăsta – n-apucase să facă listele cu subiecte încă, m-am dus la el cu un an jumate înainte de licenţă – să îl aduc în domeniul literaturii şi să-l fac aşa … lejer, să-i arăt pe japonezi ca pe nişte freaks, să nu îi vină să-şi facă harakiri citind-o.
Aşa că m-am învăţat ca atunci când vorbesc despre subiectul ăsta să păstrez acelaşi ton, mimând indiferenţa.
Abia în comentariul la o însemnare despre depresie mi-am dat seama, scriindu-l, că subiectul e mult mai vechi, eu am cochetat cu ideea asta de cînd mă ştiu.
Cred că eram a 2a sau a 3a când am scris o scrisoare de adio. Ştiu că voiam un stilou pe care nu-l căpătam, ştiu că le aminteam că şi câine vreau şi n-am, şi probabil fusese după vreo ceartă oarecare. Atunci aveam de gând să mă spânzur, aveam un pupitru şi dacă-l strângeam şi mă căţăram pe el ajungeam la galerie, şi dup-aia-i dădeam un şut scaunului şi gata. Nu eram nervoasă, supărată, nu plângeam. Contemplam galeria draperiei din camera mea şi scriam note de adio. Nu ştiu ce-a intervenit că n-am mai apucat s-o duc la capăt, şi cu toate că nota a fost găsită, ai mei n-au părut foarte şocaţi, nu m-au dus la psihiatru… thanks God.
Când am mai crescut am realizat că balconul meu e la peste 30 m deasupra solului, şi am schimbat metoda. Mă uitam peste balcon şi îmi imaginam căderea. Am şi scris asta-ntr-o povestire.
Asta până-ntr-o zi când mi-a luat-o cineva înainte, de la ultimul etaj. N-am avut curaj să mă uit de sus la toată chestia, deşi era exact ceea ce-aş fi făcut şi eu. Ciudat.
Aşa că am adunat şi am expulzat nevoia asta într-o lucrare de diplomă cu o temă aleasă de mine. Am citit cărţi de psihologie, de civilizaţie japoneză, de sociologie a secolului XX. Am găsit cinci autori japonezi contemporani care şi-au luat zilele într-un fel sau altul în decursul ultimei sute de ani şi mi-am axat lucrarea pe ei şi literatura lor. A ieşit ok şi nu am avut nevoie de material didactic :)
O vreme îmi aduceam aminte şi zâmbeam la cum obişnuiam să gândesc. Eram nostalgică după gărgăunii mei sinucigaşi. Mă uitam la liniile de cale ferată, la trenuri, la poduri. Îmi contemplam frica şi asta mă făcea mai puternică. Şi mi-a prins bine munca asta asupra mea, pentru că nah, iată-mă-s, nici măcar depresia de acum un an – doi nu m-a făcut să-mi iau gâţii.
Şi măcar de-aş avea un motiv să fiu aşa. Nu e nici sărăcie nici boală nici desnădejde. Nu e disperare. La vremea la care-mi scriam diploma eram chiar îndrăgostită.
La un moment dat chiar m-am întrebat de ce, de unde vine, de ce gândesc aşa, şi n-am găsit răspunsul. Era acolo dintotdeauna, dinainte de a şti de el. Aşa e şi-n zilele noastre: acolo, nu aici, sclipind din când în când ca ochii haitei de lupi noaptea.
Cred că-s ca ăia care stau pe marginea blocului cu mâinile întinse şi gata să cadă, dar se-adună de-acolo să mai fumeze o ţigară. Simplul fapt că ştiu că o pot face oricând îi face să amâne momentul.
Măi să fie, cum spunem noi lucrurilor pe nume, ce nu ne e ruşine să ne-afişăm găurile din turul pantalonilor şi cum vedem noi realitatea…
Vod4fon3 consideră că în România se fură un telefon la fiecare 2 minute şi o agenţie de publicitate îi ajută. Sunt io proastă, sau asta e chiar o reclamă tâmpită?
Hoţi de bună credinţă – băi mă laşi?!
Aţi auzit de mongoliapunctro? Dacă nu, puteţi citi aici, şi vă garantez că dacă v-apucaţi n-o să renunţaţi uşor. Textele ca textele, dar face omul ăsta nişte poze de stă mâţa-n coadă. Şi umblă de unul singur până acolo şi p-acolo, eh, sunt doi, el şi motocicleta lui.
[...] Dar din stanga vine alergand un copil mai spre adolescent asa, care-mi face semn sa-l astept. Super, o sa ma ajute el. Vine langa mine, ii arat harta, unde suntem si unde vreau sa ajung, apoi indicatorul, drumul, dupa care intreb: pe unde? Raspunsul vine repede: da. Aha. Inainte? Da. La stanga? Da. Inainte? Da. Perfect, un ajutor binevenit. Hai ca o sa ma descurc. Pa.
Highly recommended by me. Bine că mai sunt şi d-ăştia pe lume.
Un an la un liceu din US sau Marea Britanie, dar şi din Austria, Norvegia, Chile, Olanda, Brazilia, China, Irlanda, Mexic sau Canada … cum sună? Data limită a aplicaţiilor e 6 noiembrie 2009 – mai e ceva timp până atunci. Criteriile şi restul detaliilor sunt aici.
Aş spune că e o ocazie minunată pentru orice tânăr între 15 şi 18 ani. Pot aplica pentru universităţi de-acolo, practic le oferiţi şansa de a zbura. Costă ceva zburatul ăsta, dar dă cu plus la return on investment. Aş face-o, de-aş avea cui să-i ofer şansa asta.
Zilele astea are loc o săptămână japoneză la Muzeul Satului. Chestiile atrăgătoare pentru public (ateliere de ikebana, caligrafie, origami, artă culinară) au avut loc în uichend.
N-am ştiut, am văzut la TV aseară. Cred c-au fost mişto. Aici e programul manifestării care se va termina vineri, din păcate zilnic până la ora 17. Ceva-ceva de văzut tot mai e. Poate se duc măcar cei care lucrează prin zonă.
