e şi feisbucu’ bun la ceva. la regăsit legături rupte acum 10 ani.
Thanks for worrying about us.
There was no physical influence of earthquake where I live.
My father is in another country. Mother and Koko live in western Japan. They didn`t feel the quake.I live in Chiba Prefecture where is eastern Japan. First, we felt a strong earthquake. The quake has been followed by many aftershocks. As I write I am feeling a quake.
I`m not afraid of earthquake.
I`m afraid of nuclear power plant disaster.
There are in meltdown.We have many inconveniences, but continue normal life.
I can`t complain about anything.
People in Tohoku district are struggling with pain.Sorry I can`t write good English.
M-, please have a good life!
Kenji
“Nu mă pot plînge de nimic” – nici nu-mi pot imagina cum ne-am comporta noi, ca naţie, într-o încercare ca asta.
thanks for worrying about us:(
Ma uit doar pe CNN(din fericire nu prin posturi romanesti!) si ma uit cum nu vad fuste ridicate in cap. Am vazut plansete de oameni umili, dar nu erau hohote si urlete. Suntem diferiti si asta ne face pe fiecare in parte mai frumosi, dar nu pot sa nu admir retinerea, politetea (un om abia se tinea pe picioare dupa ce l-au adus niste salvatori intr-o barca pe pamant si totusi s-a oprit sa se inchine a multumire catre cei care l-au cules de cine stie unde!) si rabdarea lor.
ooo, drăguţii… ce bine că i-ai găsit!
Da, asta admir si eu, comportamentul lor demn. Si asta nu vine – cum am citit undeva – din faptul ca sunt prea invatati cu dezastrele, ci din educatie, punct. Nici la coada la verificat daca-s contaminati nu isi pling soarta.
Si eu ma bucur ca i-am gasit. O cam sfeclisem, ca trecusera citeva zile si nu raspunsese. Nu c-as fi avut eu ce sa fac d-aici.
ceea ce-mi aminteşte ce citisem despre cum s-au purtat londonezii sub bombardamentul cu v-uri nemţeşti. tot aşa, ale neamuri, alte meleaguri…
si eu admir atitudinea lor in fata dramei colective, de fapt cred ca este atitudinea lor in fata mortii, cite ceva despre asta mi-a explicat odata cineva, acum vreo 16 ani pe vremea cind chinezii si japonezii erau pentru mine totuna (atunci am aflat cum sa deosebesc japoneza de chineza una e “rastita” cealalta “pisicita”). cit despre cum “ne-am comporta noi ca natie” (caci asta ne doare), cred ca nici macar nu ne mai manifestam ca o natie deci cum sa ne comportam in astfel de situatii: individualist, fara griji colective. Dar sa nu credeti ca suntem “defecti” ca neam, este doar rodul “educatiei” unei generatii.